… este o franciză românească, din Piatra Neamţ – şi se întinde binişor cam prin toată ţara.
A ajuns şi în Bucureşti; eu am dat peste covrigii lor în Piaţa Victoriei: cum intri pe Calea Victoriei, la parterul primului bloc de pe stînga – acolo unde pînă mai ieri era o patiserie bunuţă, pe care însă n-am apucat s-o laud la vremea ei.
Simgeria Petru vinde covrigi şi chestii învelite în aluat de covrigi – cum ar fi covridogul.
Au şi site.
O să descoperim curând că este o prăvălie cu capital străin care are doar un marketing şcolit. Simpla asociere a sa cu producătorul de iaurt care a folosit un marketing înşelător pentru un produs făcut din lapte praf şi amidon vorbeşte de la sine.
Iar pe brutar îl chema Petre.
Eu am luat un covrig de la o simigerie Petru din Cluj si pe hartiuta legata artistic de covrig cu o sfoara era povestea simigeriei in romana si in maghiara. N-as baga mana in foc dar parca in versiunea in romana Petru era doar Petru, iar in cea in maghiara Petru era Peter + un nume de familie unguresc. Cand mai ajung prin Cluj o sa verific, ca acum chiar sunt curioasa.
Iar de pe site-ul simigeriei am vazut ca lucreaza cu covrigi congelati :(. Sa faci aluatul de covrig nu e o inginerie, e doar faina, apa, sare si putina drojdie…
ei – e ca un soi de Fornetti cu covrigi; ceea ce nu-nseamnă că nu o să mîncăm, din cînd în cînd, de la ei….
aham, i-am încercat la cluj. atunci am gustat covrigul cu măr prima dată. şi-apoi am găsit acelaşi covrig, la bucureşti, la simigeria Luca (zona unirii) care are drept reclamă o fotografie fascinantă, alb-negru, cu doi bătrâni frumoşi…
probabil aceeaşi mărie cu altă pălărie…
cam aşa ceva.
şi (de ce nu?) – şi la Luca, şi la Petru (zici că-s cei patru evenghelişti care sînt trei) – nişte covrigi cam scumpi, totuşi.
hihi îl aşteptăm şi pe Matei (unul dintre ei)…