Sînt niște bulevarde late pe unde șoferul știe că – în condiții de trafic aglomerat – înaintează mai iute dacă șade băbește pe prima bandă decît dacă se pune pe mijloc.
Firește că banda asta are surprizele ei: mai stă un camion de gunoi, mai oprește un taxi, mai lasă cineva mașina pe avarii, se mai mocăie vreun autobuz, mai trec bicle, trotinete, scutere…
Și – mai ales! – pe prima bandă întîlnim toate felurile de gropi, de crăpături, de guri de canal lăsate ori ridicate: ne cam e milă de mașină cînd mergem pe lîngă bordură, nu?
Și aici vine fractura logică bucureșteană: autobuzele și troleibuzele – care sînt ale Primăriei! – sînt nevoite să circule în cele mai neprielnice condiții; și ne mirăm cu toții că troncăne, că zdroncăne, că bocăne… și că reparațiile costă bani și că pe durata reparațiilor stau pe dreapta.
… taman pentru mijloacele sale de transport Primăria ar trebui să se-ngrijească să circule cît mai lin și fără necazuri.
Da’ mă rog – ce știu eu.
Cum arata semaforul acela suspendat din poza… In Bucuresti mai stiu doar unul care sa-mi vina acum in minte, cel de pe Schitu Magureanu cu Mircea Vulcanescu.
Poza AGERPRES, de la intersecţia bd. 6 Martie (actual Elisabeta) cu Calea Victoriei, este din 2 martie 1950.