scris de Ando
Probabil că nu multă lume îşi mai aduce aminte că lărgirea Şoselei Ştefan cel Mare, vizavi de complexul sportiv Dinamo, s-a făcut în 1983, prin translarea a trei blocuri mai vechi.
Eram la începutul deceniului opt din secolul trecut (uau, cum sună asta: secolul trecut!) şi, deja, vestitul colectiv de la Institutul Proiect Bucureşti, condus de inginerul Eugeniu Iordăchescu, continua cu eficienţă acest gen de lucrări începute în 1982 cu translarea bisericii Schitul Maicilor, prima biserică pe care au salvat-o din calea urgiei demolărilor din cartierul Antim-Uranus.
Intre timp, aşa cum se spune şi în articolul apărut în ziarul Scânteia, prin aceeaşi metodă, au mai fost mutate: biserica Olari de pe Calea Moşilor din Bucureşti şi Casa memorială Anton Pann din Rm.Vâlcea.
Cu această experienţă acumulată, s-a trecut în luna mai 1983, la etapa îndrăzneaţă de translare a primului bloc, cel de pe colţul cu strada Aurel Vlaicu. Indrăzneaţă pentru că mutarea s-a efectuat fără ca locatarii să părăsească clădirea. Mai mult: pe tot parcursul translării, nu au fost oprite utilităţile (gaze, apa, curent, lift).
O paranteză. La finalul articolului cu pricina se vorbeşte despre o viitoare deplasare a „…două monumente din Calea Rahovei 18 şi Calea Victoriei 131, ambele cu valoare istorică şi arhitecturală care vor supravieţui datorită procedeului de translare”. Cel de pe Calea Rahovei era tot o biserică: Sf. Ilie Rahova (translată în iunie 1984, cca. 49 de metri), dar celălalt, de pe Calea Victoriei 131 – Casa Vernescu, a cărei aliniere nefericită lipsea pietonii de trotuar – nu s-a mai mutat.
Revenim. Peste câteva luni, adică în luna septembrie a aceluiaşi an (perioadă necesară pregătirilor, fiind vorba de o mutare mult mai complicată) au fost „împinse” pe noul amplasament şi celelalte două blocuri (la primul bloc se utilizase metoda „tragerii”). Avem şi aici un articol şi câteva imagini de la Agerpres.
Apoi, frontul stradal a fost completat cu două blocuri noi.
Dar, cu echipa inginerului Iordăchescu aveam să ne reîntâlnim peste ani, în 1985, la Piaţa Iancului, mutând mai în spate blocul „de colţ” de pe fostul bd. Republicii, actual Pache Protopopescu.
***
Eforturile şi realizările dr. ing. Eugeniu Iordăchescu și ale colectivului închegat şi condus de acesta, în special pentru salvarea multor edificii de cult, monumente istorice, sunt nepreţuite şi binecunoscute.
Pe de altă parte, poate e momentul potrivit să amintim şi de un precedent la fel de interesant care dovedeşte priceperea şi pregătirea altor generaţii de ingineri constructori de la noi.
Când strângeam materialele pentru acest articol, am dat peste această scanare pe care o făcusem, mai demult, din volumul „Un Bucureşti mai putin cunoscut” scris de Silviu N. Dragomir. Suntem, deci, în anii 1934-35 şi este vorba de salvarea prin supraînălţare a bisericii Rebegeşti (actualmente Creţuleşti), comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa. Inginerul Nicolae Caranfil avea de ce să fie mîndru de strădania sa, de care amintește în „Lucrările de asanare a lacurilor din Valea Colentinei”!
Despre lucrarea respectivă, scotocind apoi pe internet, am găsit mai multe detalii interesante.
Mai scrise treaba asta @armyuser, in 2010. Intre timp am gasit ca spectaculoasa treaba fusese deja facuta in SUA cu cel putin 50 de ani mai inainte. Inclusiv chestia cu translatarea in timp ce toate utilitatile erau functionale. Iar mutarea unui hotel cu ajutorula nua locomotive cu aburi avusese loc inca de la sfarsitul anilor 1880 (https://ephemeralnewyork.wordpress.com/2016/07/11/moving-the-brighton-beach-hotel-was-amazing/)
Din câte ştiu eu, inginerul Iordăchescu nu a revendicat niciodată prioritatea în legătură cu mutarea unor construcţii. Procedeul folosit de el conţine însă elemente de noutate absolută care fac obiectul a două brevete de invenţie. Îndrăzneala şi realizările lui îl aşează între marii ingineri ai României alături de Emil Prager cel care a gândit şi executat ridicarea bisericii Rebegeşti.
Nimeni nu neaga meritele. Insa in mod deliberat au fost “date uitarii” in epoca realizarile autohtone din perioada interbelica si au fost scoase in evidenta aceste realizari din anii ’80 ca fiind o grija exceptionala a statului comunist pentru patrimoniu (adica Mihai Voda a fost “salvata” si pusa la adapost de privirea oamenilor intre dosurile unor blocuri). Si s-au impaunat cu realizarea tehnica ce nu s-ar mai fi vazut pana atunci, posibil numai pentru ca Romania era tara care permitea o astfel de realizare tehnologica in fata careia se minuna o planeta intreaga. Pe oricine am intreba azi pe strada va zice ca numai in Romania s-a facut asa ceva, pentru ca asa i-a fost picurata in ureche aceasta informatie de-a lungul vremii. Si banuiesc ca nimeni dintre cei merituosi cu adevarat, de la dl Iordachescu pana la ultimul inginer care a proiectat si executat mutarile astea (spectaculoasa e aia de la Alba Iulia, cu blocul taiat in doua tronssoane), nu a zis vreodata ca astfel de lucruri s-au facut si inainte si ca i-ar fi putut inspira in lucrarile lor. Care lucrari, inca o data, sunt demne de tot repectul si admiratia chiar daca nu sunt nici singurele sau primele.
@adrian:Ştiam de articolul lui armyuser, dar m-am gândit să pun în valoare, în primul rând, fotografiile postate de Agerpres între timp, scanate la o rezoluţie mult îmbunătăţită. Apoi, aveam şi cele două articole din Scânteia. Mi-am zis că după 10 ani, nu strică un remember. Apropo: ştie cineva de ce nu mai publică armyuser? Blogul lui e “înţepenit” de aproape 7 ani!
Am citit şi despre operaţiunea de la Alba Iulia. Foarte tare, dar mie -ca nespecialist- mi s-a părut mai delicată mutarea bisericii Mihai Vodă unde a fost vorba de o coborâre plus o rotaţie.
Intre timp, am găsit şi filmuleţul ăsta de la chinezi cu o altă metodă de mutare: https://youtu.be/Gwu4ovaSiQY
Propaganda vremii nu putea rata momentul. Din nefericire efectele s-au propagat până azi. Nu ştiu dacă atunci cei implicaţi puteau vorbi public despre istoria unor astfel de lucrări. Ştiu sigur că o cunoşteau. Unul dintre prietenii mei din copilărie, inginer constructor, a mutat blocurile din Ştefan cel Mare – Aurel Vlaicu şi din Iancului – Republicii. Locul meu de muncă se afla pe Ştefan cel Mare nr. 1A, la Perla şi mă opream zilnic, în drum spre casă, la şantierul de vizavi de Dinamo. Prietenul meu îmi povestea adesea despre lucrări înrudite sau similare executate la noi şi în lume.
@Ando: articolul e binevenit, are mai multe lucruri decat in cel al lui @Armyuser. Doar ca mi-am adus aminte de el …
M-am intalnit in urma cu cativa ani, deja abandonase blogul. Nu mai stiu de ce, din alt motiv decat ala pe care il am si eu in abandonul meu – pierderea entuziasmului de a produce articole intr-un ritm oarecare.
@C.D Mocanu: inca o data, ceea ce au facut oamenii aia e intotdeauna de admirat. Eu doar comentam ca ni s-a inoculat ideea ca am pasit primii pe luna, asa cum ni se spune ca Traian Vuia ar fi fost fundamental pentru dezvoltarea aviatiei. Bineinteles ca a fost acolo, intre pionieri. Dar lista acelor pionieri nu este chiar asa subtire, doar ca noua nu ni s-a evidentiat mai deloc, tocmai ca Traian sa para intemeietorul. Cam asta incercam eu sa subliniez.
https://eu.indystar.com/story/news/history/retroindy/2014/01/07/indiana-bell/4354705/
1930 – “Gas, electric heat, water and sewage were were maintained to the building all during the move.”
Nicicând şi niciunde nu v-am contrazis!
@Ando: ca sa nu uit, cand ne-am intalnit ultima data la bere, il sunasem sa vina si el, nu stiu de ce n-a mai venit atunci.
[…] clădirea numai peste muncitori!? Întrebări de “jurnalişti” … E bine să ştim că în anii ’80 s-au mutat clădiri în Bucureşti sau în Alba Iulia de pe un amplasament pe altul chiar în timp ce locatarii erau înauntru iar […]