ce știm despre mîncarea livrată?

De-abia ce ne obișnuisem – în sfîrșit! – să avem o piață a restaurantelor cumsecade, unde clientul să fie servit bine, iute, prietenos; de-abia ce ne trecuse spaima și sila aceea de a fi trași pe sfoară, intrînd într-un local și – fir-ar să fie! – piața asta dete-n brînci, din cauza restricțiilor din viața noastră.

Pierderile financiare pe care restaurantele le au sînt știute; dar pierderile clientului cum se pot ele măsura?

Să nu credem că noi – clienții – pierdem numai acolo unde nu mai avem cum să ne petrecem ocaziile frumoase ori pauzele de zi cu zi așezați la o masă.

Începem să pierdem, din păcate, din cauza micilor „scurtături” pe care unele restaurante și fast-food-uri încep să le practice, la adăpostul sistemului de livrare a mîncării acasă.

Întrucît ne place tare mult să fim serviți cît mai repede, curierii cu mîncare aleargă-n tot orașul.

Ne bucurăm cînd mîncarea vine fără să se lase așteptată – și, uneori, ne dăm seama că graba asta e-n paguba noastră.

Ce-nsemna, oare, cînd mîncarea ți se aducea numaidecît la masă cînd dădeai comanda? Că restaurantul era-ntr-adevăr eficient… sau că poate o avea făcută de ieri?

Ghinion – azi, dacă ceva nu ne place, dacă-i rece sau făcut greșit, nu mai avem cum să trimetem blidul-napoi la bucătărie: ne-am procopsit cu el.

Restaurantele știu asta, atunci cînd ne livrează prea repede sau cînd, din mai multe porții comandate, una-i rece.

Să știm și noi – tot ce știm e-n folosul nostru.