Cu toate ambițiile lor, locul primăriilor mici – de sector – e tot la coada măturii.
Hai să facă ele treaba pe care cetățeanul o vrea făcută: să măture, să repare garduri, să strîngă gunoaie, să dreagă, să cîrpească, să se-ngrijească de mașini lăsate aiurea, să nu țină cetățeanul la coadă la ghișeu… atît! Atît, zău așa, e de-ajuns.
Doar că e mai de efect și mai lucrativ să se bage în prefaceri urbanistice: cu cît mai drastice, cu atît mai bine.
Nu asta-i treaba lor și – din păcate – exemplele bucureștene din ultimii ani o dovedesc.
Primăriile de sector nu se pricep, n-au resursele, strategia și perspectiva de a duce la capăt asemenea lucrări dezlînate ce schimbă fața și viața întregului oraș, nu doar a unui cartier și a unui sector. Costul beneficiului imediat e vătămarea civilizației și armoniei urbane unitare pe termen lung.
O transformare recentă a cochetei artere Maior Coravu a transformat-o într-o veritabilă parcare. Mașinile circulă pe o bandă, printre stîlpi, indicatoare, borduri și o colecție de tufe, copăcei și boschetăraie. Trotuarele însă au rămas meschine și chiar dacă riveranii se pot bucura că au unde să-și lase mașinile, ar fi fost mult mai potrivit ca refacerea stradală să cuprindă o pistă pentru biciclete.
La doi pași, bulevardul Decebal a trecut printr-un șantier intensiv: dedesubt s-a construit o parcare. Lucrările de refacere nu-s gata, dar putem deja să băgăm de seamă că o să fie mai puțini copaci – dar mai multe tufe – și că bulevardul a rămas inutil de larg; senzația de arteră socialistă s-a amplificat. Cît despre asfaltul așternut acum vreo trei săptămîni, e plin de valuri și denivelări: nu poți merge zece metri fără să te zguduie.
Ajungem pe șoseaua Olteniței. Fiecare centimetru pătrat liber a fost valorificat. Parcările de reședință s-au extins și peste tot sînt numai alei și alte alei de acces, marcate brutal și agresiv. Cel ce trece pe aici are în stînga gardul de apără linia tramvaiului și-n dreapta un alt gard din tablă care delimitează noile parcări care au ocupat fostele trotuare și spații verzi – nimic care să te facă să te simți bine, vesel, ca într-un oraș ce-și respectă oamenii.
Ne alegem cu un magazinaș cu de toate, dar cu nimica din ce avem nevoie.
“Ne alegem cu un magazinaș cu de toate, dar cu nimica din ce avem nevoie.”
excelenta exprimarea! Din pacate, asa se pare – asta este!