Spitalul de copii e un loc îngrozitor.
Dar – ştiţi – minunile se nu se fac doar în locuri cu parfum, flori de trandafir şi muzică de vioară. Minuni se fac şi în cele mai groaznice locuri.
Spitalul de copii e o altă lume.
E plin de oameni amărîţi, care nu mai ştiu ce să facă. Care – unii – de-abia ştiu să scrie şi să citească, dar au fost nevoiţi să înveţe cuvinte complicate, de boli, de proceduri, de tratamente. E plin de oameni care mai au încredere în doctor.
Doctorii nu sînt sfinţi. Unii cer, alţii aşteaptă, restul acceptă – şi cîţiva nu primesc. Da – de bani e vorba.
Asta se întîmplă la spitalul de copii.
… mamele stau în saloane cu puiul lor, aşteptînd să intre în operaţie, care-şi văd puiul luat şi dus pe o uşă şi care aşteaptă să iasă cineva de pe uşa aia şi să zică: DA! E BINE!, care-şi primesc puiul înapoi: bandajat, adormit, tăiat – dar bine.
… taţii – care oricum nu ştiu ce altceva să facă – se plimbă prin curte, beau cafele, fumează şi aşteaptă un telefon, trag cu urechea pe la geamuri încercînd să-şi dea seama, după plînsete, unde e copilul lor.
… şi în jurul lor, oameni: asistente care plimbă de colo-colo chestii, infirmiere care aleargă, doctori care se feresc de părinţi, paznici care vorbesc de meciul de ieri şi despre cel de diseară, salvări care vin, oameni care nu ştiu unde să meargă.
… şi, cu un soi de bucurie vinovată prost-ascunsă – cei care au rezolvat; cei cărora le-a reuşit operaţia, cărora copilul li s-a făcut bine şi poate să plece acasă, care ies acum în stradă la fel cum ieşi dintr-un magazin.
Fiindcă – în stradă – oraşul şi restul lumii nu s-au oprit în loc. Oamenii se grăbesc la serviciu, se duc la masă, se ceartă pe un loc de parcare, vorbesc la telefon nimicuri.
http://www.ortopediepediatrica.ro/artop/birou-de-presa.html
Opinia cea mai avizată vine chiar din partea profesorului doctor Gheorghe Burnei, o somitate în domeniu, preşedintele ARTOP: „Avem un gol de 100 de profesionişti în domeniul chirurgiei ortopedice, gol creat în ultimii cinci ani, în care, prin desfiinţarea specialităţii, nu au mai fost pregătiţi medici pentru acest domeniu. Este nevoie de încă cinci ani pentru a repara acea gafă uriaşă şi suntem mulţumiţi că justiţia română a reuşit să salveze, prin decizia ei favorabilă de reînfiinţare a specialităţii, vieţile a sute de copii care vor avea nevoie de astfel de intervenţii chirurgicale în următorii ani”.
http://www.ortopediepediatrica.ro/artop/birou-de-presa.html
—
In momentul de fatza in Romania exista doar 20 (douazeci) de chirurgi specializati in chirurgia ortopedica pediatrica. 🙁
Da, dar avem un stat reformat, o conducere înţeleaptă, de dreapta, care ne va învăţa cum să ne operăm singuri pe cord deschis în bucătărie, să ne facem radio-terapie în baie şi să ne vindecăm cu ceai de rostopască. Ce, e puţin lucru? Cine are nevoie de medici specialişti? De spitale performante? Unde dracu’ vă credeţi voi? În împuţitul ăla de Vest cripto-comunist? Cerşetorilor! La muncă!
Ar trebui sa fie de ras dar e de plans … … … 🙁
http://www.timesnewroman.ro/life-death/5544-premiul-nobel-pentru-medicina-acordat-unui-roman-care-s-a-tratat-singur
No comment.M-AI DAT GATA!!!!!!!!!!!!!!
Cu “spitalul de copii” din alt oras m-am intersectat in anii ’80 cand am fost operat pe viu de un ulcior la un ochi. Deh, in anii aia prin spitale era ca pe front si a continuat sa fie pana dupa 2000. Nu degeaba prea multi romani prefera sa moara acasa decat sa se duca la spital.