despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Spitalul de copii

Spitalul de copii e un loc îngrozitor.

Dar  – ştiţi – minunile se nu se fac doar în locuri cu parfum, flori de trandafir şi muzică de vioară. Minuni se fac şi în cele mai groaznice locuri.

Spitalul de copii e o altă lume.

E plin de oameni amărîţi, care nu mai ştiu ce să facă. Care – unii – de-abia ştiu să scrie şi să citească, dar au fost nevoiţi să înveţe cuvinte complicate, de boli, de proceduri, de tratamente. E plin de oameni care mai au încredere în doctor.

Doctorii nu sînt sfinţi. Unii cer, alţii aşteaptă, restul acceptă – şi cîţiva nu primesc. Da – de bani e vorba.

Doctorii de copii sînt mai discreţi şi au maşini mai amărîte decît doctorii care au adus copiii ăia pe lume. Căutaţi pe net un ginecolog bun, şi veţi vedea o mie de rezultate, pagini întregi de forumuri. Căutaţi pe net un chirurg bun de copii, vă invit; şi Google vă dă înapoi o paginuţă amărîtă. Şi-i vorba de chirurgi care operează copii 10 ore pe zi.

Asta se întîmplă la spitalul de copii.

… copiii ţipă şi plîng şi toţi vor la mami a lor în braţe sau stau şi înghit durerea cu un soi de demnitate pe care numai ei o au. Copiii încearcă să înţeleagă boala şi durerea după un mecanism al lor, pe care noi numai ne putem face că-l pricepem. Copiii se cuibăresc la mami a lor în braţe cu mişcări pe care le-au mai făcut doar pe vremea cînd încă erau la mami a lor în burtă.

… mamele stau în saloane cu puiul lor, aşteptînd să intre în operaţie, care-şi văd puiul luat şi dus pe o uşă şi care aşteaptă să iasă cineva de pe uşa aia şi să zică: DA! E BINE!, care-şi primesc puiul înapoi: bandajat, adormit, tăiat – dar bine.

… taţii – care oricum nu ştiu ce altceva să facă – se plimbă prin curte, beau cafele, fumează şi aşteaptă un telefon, trag cu urechea pe la geamuri încercînd să-şi dea seama, după plînsete, unde e copilul lor.

… şi în jurul lor, oameni: asistente care plimbă de colo-colo chestii, infirmiere care aleargă, doctori care se feresc de părinţi, paznici care vorbesc de meciul de ieri şi despre cel de diseară, salvări care vin, oameni care nu ştiu unde să meargă.

… şi, cu un soi de bucurie vinovată prost-ascunsă – cei care au rezolvat; cei cărora le-a reuşit operaţia, cărora copilul li s-a făcut bine şi poate să plece acasă, care ies acum în stradă la fel cum ieşi dintr-un magazin.

Fiindcă – în stradă – oraşul şi restul lumii nu s-au oprit în loc. Oamenii se grăbesc la serviciu, se duc la masă, se ceartă pe un loc de parcare, vorbesc la telefon nimicuri.

5 comments to Spitalul de copii

Leave a Reply to Constantin Gheorghe Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>