despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Portrete şi întâmplări (XV) – Cine era vecinul

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Povestea ce va să vină este despre evenimente, fapte, întâmplări, pe care le-am trăit și despre oameni pe care i-am cunoscut, așa cum s-au păstrat în memoria și în însemnările mele zilnice.

După o întrerupere de câteva luni, am reluat de curând întâlnirile periodice cu vechiul, bunul, dragul meu prieten C.M. Este unul dintre iniţiatorii şi coordonatorii proiectului editorial „Tezaurul energeticii – o istorie trăită a sistemului energiei electrice şi termice din România” la care am onoarea de a fi părtaş.

Boleşniţa din lume, de-i zice pandemie, ne-a smintit programul dinainte stabilit, dar ne-am supus fără ezitare pentru că noi, cei care ne-am trăit viaţa profesională în preajma pericolului, am fost crescuţi, instruiţi şi educaţi să respectăm regulile. Altminteri n-am mai fi apucat să trudim la istoria trăită a energeticii româneşti adunată până acum în cinci volume de format mare însumînd peste 3.500 de pagini.

Am intrat cu dificultate în atmosfera de lucru şi nu pentru că „Sunt greu bătrânii de pornit”, aşa cum  spune Coşbuc, deşi nu mai suntem tineri (mai ales el, pentru că, invidios, declară despre mine că sunt „scandalos de tânăr”!). Şi tot poetul ne-a arătat frumos urmarea: „Dar de-i porneşti, sunt greu de-oprit!” Şi s-a întâmplat întocmai.

Încet-încet a ajuns la necesara analiză şi capitolul aflat în responsabilitatea mea. Acoperă perioada 17 octombrie 1985 – 31 decembrie 1989, cea în care unităţile Sistemului Energetic Naţional au fost supuse stării de necesitate şi au lucrat în regim militarizat. Tocmai rememoram locuri, fapte şi oameni cu o oarecare semnificaţie în evenimentele sfârşitului de decembrie 1989 când interlocutorul meu a schimbat brusc subiectul discuţiei:

– Stai să-ţi zic una pe care n-o ştii! Şi a început să povestească.

Prin 1987-1988 soţia dumisale lucra la una dintre secţiile IDEB-ului răspândite prin tot Bucureştiul.

Într-o dimineaţă de vară, îndată ce a ajuns la birou s-a apucat să-şi prepare cafeaua de trezire, dar a constatat cu tristeţe că în toată clădirea nu curge apa. S-a interesat şi a aflat cu repeziciune că o avarie în reţeaua ICAB va afecta pentru câteva zile o parte din stradă. Nu era glumă. Cafeaua nici nu mai conta.

Încercând să găsească o soluţie s-a uitat pe fereastră spre locuinţele de vizavi. Într-o curte, un cetăţean îmbrăcat lejer îşi uda cu furtunul grădiniţa din faţa casei. Avea apă!

A găsit un bidon la una din echipele secţiei, şi-a luat inima în dinţi şi a trecut strada. I-a explicat omului despre ce este vorba şi l-a rugat să-i umple recipientul. Amabil şi binevoitor acesta i-a îndeplinit dorinţa. Arătându-i butonul soneriei fixat pe poartă i-a precizat că poate reveni oricând. Cineva dintre ai casei o va ajuta. A revenit câteva dimineţi la rând şi de fiecare dată a căpătat trebuincioasa apă.

Curioasă, a început să-l observe cu atenţie pe cel care o ajutase. Fereastra era la îndemână. I-ar fi plăcut să ştie cine e. Pleca dimineaţa cu o maşină care-l aştepta. Avea un aer distins. Purta ochelari şi se îmbrăca elegant. Nu l-a văzut niciodată venind acasă, semn că asta se întâmpla mai târziu, spre seară. De vreo două ori drumurile prin împrejurimi li s-au intersectat. A salutat-o politicos însoţind salutul cu un zâmbet.

În decembrie 1989 soţia prietenului meu urmărea la televizor spectacolul de sunet şi lumină al revoluţiei. La un moment dat, printre cei care se perindau pe ecran l-a recunoscut pe vecinul de peste drum.

Era generalul Iulian Vlad, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>