Poate ăsta scapă…

scris de Ando

Obiectul ăsta decorativ, nu ştiu cum s-ar numi, dar mie îmi sugerează silueta unui ulcior ceramic stilizat (chiar sunt curios cum o fi trecut pe lista de inventar a ADP 3, dacă o mai fi înregistrat) se află, încă, în fosta Piaţă a Muncii – mai precis, pe colţul format de Bd. Decebal şi Calea Călăraşilor.

Spun „încă” pentru că, aşa cum se vede în imagini, în imediata lui vecinătate tronează ameninţător organizarea de şantier, deschisă pentru parking-ul subteran de pe Decebal.

La un moment dat, erau multe asemenea „ulcioare” plantate prin oraş… dar cel mai repede îmi vine în minte acela din scuarul de la intersecţia străzii Tunari cu Şos. Ştefan cel Mare, „dispărut” însă după reamenajarea impusă de montarea liftului pentru staţia de metrou.

O să spuneţi, pe undeva justificat: Dă-l, bre, naibii de ulcior! Ce mare pagubă, doar nu-i vreo operă de artă! In asta ne proptim acum, când Bucureştiul n-are căldură, n-are apă caldă etc, etc?

Totuşi şi lucrurile astea, aparent mici, ascund, de fapt, o mentalitate cu finalizare păguboasă pentru noi, cetăţenii. Pe parcursul anilor, au dispărut uşor, uşor tot felul de elemente de mobilier urban făcute, la vremea lor, trainic, din materiale de calitate.

Unde sunt, de exemplu, jardinierele de pe strada Vatra Luminoasă?

Sau, cum poate să dispară, fără urmă, cel mai important element al fântânii arteziene din părculeţul de pe Sfântul Ştefan?

De fapt, totul se reduce la bani! Un astfel de obiect, cum este cel cu care am început discuţia, poate rezista ani, poate decenii. Păi, nu mai bine schimbăm noi, mereu, mobilierul stradal, eventual cu unul din import?