despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

comentarii

arhiva

ăia care nu.

Faptul că beștelim Primăria nu ne scutește să fim cetățeni buni: ba chiar ne obligă.

Mai mult: încercăm să fim și cetățeni folositori.

Și pentru ca folosul ăsta să fie complet și plăcut, înțelegem că nu-i nimenea obligat să-l înghită.

Sîntem, fără îndoială, parte din ceea ce numim „societatea civilă”.

Așa cum ne place – de fapt, nu; nouă nu ne place – să înfățișăm problemele și disfuncționalitățile administrației, tot așa trebuie să ne purtăm cu ceea ce greșim noi, societatea civilă.

Greșim. Ne-am luat mîna de pe București, nu ne preocupăm de el, nu-l înțelegem.

Cît l-a condus Firea, am privit orașul cu ură, dispreț și dezinteres, de parcă al ei era – și nu al nostru.

Acum, că-l conduce Dan, nu ne-am schimbat optica: fiindcă nu ne place cum comunică și n-avem încredere în el și-n ceilalți oameni cu care vrea să lucreze, ne proiectăm dezamăgirile – din nou! – asupra Bucureștiului.

Noi: societatea civilă, adică oameni și entități ce influențăm pe alții.

Noi: societatea civilă, adică ăia care nu mergem cu tramvaiul, nu mergem pe jos, nu ne băgăm printre oameni și n-am mai avut nici un proiect, nici un plan, nici o inițiativă civică.

Nu sîntem de folos nimănui dacă ne facem, separat, societățile noastre, în care ne purtăm ca niște useri, ca niște clienți. Nu sîntem de folos nimănui dacă din deșteptăciunea noastră Capitala nu e mai bună.

4 comments to ăia care nu.

  • > în care ne purtăm ca niște useri, ca niște clienți.

    Respect maxim pentru ca scrieti asta, trebuie repetata din nou, si din nou, si din nou. Recunosc ca pana acum ceva ani si eu eram cam tot pe acolo principial, pana cand mi-am dat seama (ma rog, dupa ce am citit despre asta la altii mai destepti decat mine) ca daca vom continua tot asa nu vom face decat sa privatizam pe hălci din ce in ce mai mari putinul ala amarat care a mai ramas din binele public, bine public care, si el, sta la baza acestei societati pe care ne laudam ca vrem sa o tinem in picioare.

    Cu alte cuvinte doar cu clienti si useri nu mai avem societate, avem doar un mall la nivel national sau chiar si mai extins (UE etc), si nu ca imi displac mall-urile (multe dintre ele au farmecul lor), dar parca nu asta ar trebui sa ne dorim de la traitul in comun.

  • hm

    E bine să fim buni, e și mai bine să folosim la ceva.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>