scris de Ando
Pentru ca lucrurile să fie cât mai clare pentru cititor, propun ca tura din acest an să urmeze cât se poate mai fidel, traseul de anul trecut.
Aşadar, începem cu adresa de pe Dr. Paul Orleanu 6A, unde noua clădire a prins binişor contur.
Trecem pe str. George Georgescu. Aici, pe terenul rămas după demolarea fostului liceu „Electromagnetica” nu se întrevede încă ce va fi, dar măcar spre stradă, s-a montat un gard civilizat. Există şi paznic spre a împiedica depozitarea clandestină de gunoaie.
Ajunşi aici, vedem „pe viu” şi cam cum va arăta clădirea de la nr. 22, de pe colţul cu Justiţiei. După mine, arată urât, mai ales pentru o clădire de colţ.
In alveola rămasă dincolo de bd. Naţiunile Unite, lucrurile merg „în grafic” adică: fosta clădire a hotelului Tranzit, înjumătăţită acum, se află într-o lentă dar sigură demolare, iar pe Vigilenţei la nr. 5, se lucrează.
Chiar cu noile bloculeţe ridicate deja, terenul din spatele ministerelor, se află, încă, într-o stare imposibil de acceptat pentru o capitală din Uniunea Europeană. Şi totuşi, faţă de anul trecut, au apărut elemente noi, adică posibile retrocedări. Aşa se explică apariţia gardurilor care împrejmuiesc deja unele parcele sau chiar defrişarea de pe Apolodor.
Este evident că zona va evolua, însă am şi eu o curiozitate de om bătrân: oare câte decenii mai trebuie să se scurgă ca să dispară hidoşenia asta rămasă încă de prin anii 80?
Cu atâtea instituţii în jur, nu s-a găsit nimeni care să întrebe: „Băi, ce-i cu mizeria asta, de cine aparţine, la ce mai zace aici? Hai s-o dărâmăm şi facem, măcar provizoriu, o parcare în locul ei”. L-am întrebat şi pe prietenul nostru – Dan Mocanu – care fiind, cum se spune, „pe felie”, mi-a precizat foarte clar: „IDEB nu a avut niciodată o staţie electrică în zonă. Construcţia este tipică pentru substaţiile electrice de transformare şi redresare ale ITB. Prin sistematizarea diverselor zone ale oraşului, unele şi-au pierdut utilitatea, au fost dezechipate şi apoi părăsite. Sunt sigur că este în inventarul STB”.
Ne întoarcem la traseul nostru, adică ajungem pe restul rămas din vechea stradă Antim unde vedem că s-a finalizat şi clădirea de la nr. 41. A ieşit o mizerie arhitectonică care, efectiv, te zgârie pe ochi!
Neobositul fotograf Peter Hautzinger a ajuns prin anii 90 şi pe aici, aşa că putem face acum o comparaţie cu vechiul front de clădiri.
O luăm după colţ, pe Justiţiei unde, la numărul 48, avem parte de surpriza frumoasă semnalată încă din toamna trecută şi pe care îmi face, efectiv, plăcere s-o pozez şi eu.
Insă cel mai important lucru de pe acest tronson al străzii, este deschiderea şantierului de vizavi, de la nr. 57 pentru că, de data asta, avem de-a face cu o clădire rezidenţială mai complexă.
Din păcate, niciun semnal bun în legătură cu clădirea de alături, de la nr. 55, care se topeşte, stingheră, pe zi ce trece.
Terminăm, ca şi anul trecut, pe strada Gladiolelor, imediat, în spatele fostului celebru şi regretat restaurant „Bumbeşti”, unde se apropie de finalizare o clădire mult mai reuşită decât bănuiam.
Concluzia: dacă şi în 2021, lucrurile în construcţii se mişcă cum s-au mişcat anul trecut (cel puţin în Bucureşti), e limpede că avem încă de umblat prin această zonă.
P.S. Cei interesaţi pot găsi episoadele anterioare aici: februarie 2019 şi februarie 2020.
eu zic că nu e neapărat rău ce se-ntîmplă pe aici – cel puțin în zona centrală parcă vedem pe de o parte eforturi de păstrare a unor case care merită plus unele construcții noi ce se vor interesante
Justitiei 57 – Institutul “Doamna Stirbei” pe planul din 1911 …
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-22780029-fotogalerie-prima-coal-fete-predare-limba-rom-institutul-doamna-elisabeta-tirbey-sat-paragin.htm