despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Plimbări în Bucureşti XXXV – trei bulevarde-ntr-unul singur (I)

de Ando, C. D. Mocanu și HM

Da: Calea Dorobanților nu-i una, ci trei – asta, cînd bagi de seamă mai bine. Una, dinspre Centru la Perla; alta, de-acolo la piață; și încă una, cum o iei spre Televiziune: fiecare diferită, cu ritmul, stilul și viața ei: și ăsta-i și momentu-n care ne oprim să vorbim despre cale… ca despre ea; fiindcă bucureșteanul de el – de „Dorobanți” știe.

Ca să complicăm de la-nceput lucurile – nimica nu-i simplu-n București – vechiul Pod al Herăstrăului pornea, demult, de la Biserica Albă și ajungea doar pîn’la bariera orașului, adicătelea pe unde trece-acuma șoseaua Ștefan cel Mare. După 1900 partea centrală s-a scurtat, de la piața de azi Lahovari; iar partea din afară – spre  Arcul de Triumf – era ba șoseaua Herăstrău, ba prelungirea Dorobanți. Cu alte nume, în afară de cel al regelui Alexandru al Serbiei, n-a prea fost vremelnic botezată; deși Nomenclatorul Stradal încearcă să ne lămurească destul de conștiincios, pare c-a lăsat pe dinafară momentu-n care bucății de după Piață i s-a zis și Roosevelt.

Oricum, Dorobanțiul e una din cele mai vechi artere bucureștene, alături de Podul Mogoșoaiei, fiind ieșire spre nord – la vremea aia nu se tăiase bulevardul central ce-mparte orașu-n două. Chiar și pentru asta merită să ne plimbăm pe aici!

Se vede că-i vechi; partea de-nceput e strîmtă și destul de nespectaculoasă arhitectonic – dac-o comparăm cu axa centrală -, fără să fie, însă, banală. Nu locuia aicea fitecine. De mare rușine c-a fost așa de puțin trasă-n poze de-a lungul istoriei!

Așadar, Dorobanțiul începe de la piața Lahovari, căreia bucureșteanu-i pronunță numele de parc-ar fi maghiar. Mai nimeni nu prea ia-n serios bucățica asta de pînă-n ASE; la rond, acum un sfert de secol, întorceau o droaie de autobuze – mai ales cele ce veneau din Drumul Taberei – azi nu mai e nici un nod urban. Clădirea renovată urît a Spitalului de ochi și Casa oamenilor de știință-s cele mai de seamă locuri de aici; mai acana se ițește hotelul „Dorobanți”. N-a fost niciodată o construcție reușită; pînă și arhitecții, cu juma’ de gură, o recunoșteau. Pe-o bucată din locul unde s-a ridicat fusese celebrul restaurant „Mon Jardin”, care a ființat sub acest nume pînă la demolare. Lîngă el, la Casa oamenilor de știință, restaurantul se chema la vremea aceea „Parcul trandafirilor”.

 

Colțul unde e azi hotelul apare într-o imagine din anii ’70; în clădirea ce urma să fie demolată funcționa înc-o unitate de alimentație publică – Poarta Albă.

Ne intersectăm, deci, cu Dacia și Eminescu; pe mîna dreaptă avem dovezi veritabile de bun-gust arhitectural interbelic; locul a căpătat forma de azi odată cu deschiderea bulevardului Dacia – cel mai nou bulevard vechi – schimbarea a fost uriașă. Să nu uităm că-n vechea configurație stradală Eminescu și nu Dacia era artera care ieșea-n Piața Romană.

Blocul de pe colț a fost nefericit renovat și consolidat la sfîrșitul anilor ’90: deja arată foarte urît. Peste drum de el, un blocșor care a avut mereu șarmul lui, plus că are o copertină de excepție.

… pe stînga nu ne face nici azi să strîmbăm din nas clădirea ASE-ului (înaintea ei se găsea și casa unde a locuit Alexandru Macedonschi); trotuarul larg, umbrit cu platani – sunt o droaie de exemplare splendide pe-aici, încă de la amenajarea și îndreptarea străzii de la sfîrșitul secolului XIX -, era un loc animat în anii de după Revoluție, datorită terasei din stație. Azi pe-aici doar autobuzele circulă-n amîndouă sensurile; restul mașinilor care vor să meargă spre Ștefan cel mare trebuie să facă ocol pe Polonă. Cîteva vile, un bloc plombat – care avea o cofetărie bine plasată-n apropierea facultăților…

 

… și ne pomenim la primele locuri chiar interesante. Întîi, garajul, a cărui clădire – mare minune! – s-a păstrat; azi e supermagazin.

În coasta lui s-a ridicat o construcție nouă, care – cu toată lauda-i de sine – are doar calitatea că… n-a ieșit mai rău: „Magnetică prin volumetria orizontală atent finisată cu granit roșu, discretă prin reluarea întocmai a culorilor clădirii-monument din vecinătate – Casa Maria Lahovary din 1889, îndrăzneață în expunerea întregii fațade sudice către largo-ul oferit de al doilea monument care o flanchează – Garajul carosierului Peleanu din 1938, clădirea de birouri de la numărul 33 al Căii Dorobanților se așază cu eleganța și nonșalanța unei dive într-o lojă pregătită anume pentru ea. Discursul celor două volume, cel roșu, placat cu granit Red Multicolor cu venaturi de mari dimensiuni, și cel alb, finisat cu fibrociment Equitone alb, colorat în masă și aplicat prin lipire, urmărește cu claritate cerințele zonei protejate – retragerea etajelor 4 și 5 – și le declină prin transformarea corpului alb într-un fundal discret, care, în lumina dimineții, aproape dispare din câmpul vizual datorită parasolarelor albe orientate către Est”.

Imaginea alb-negru ne arată, însă, clădirea garajului „Peleanu” de la numerele 127-129, care azi se găsește ascunsă-n spatele blocurilor construite-n anii ’70 pe segmentul următor al Dorobanțiului.

Peste drum, înc-o bîzdîganie modernă, ce-i drept mai retrasă; lîngă ea, splendidul bloc cu zodii – una din puținele clădiri istorice renovate-n vremea lui Ceaușescu – să tot stai să-l admiri. Bucureșteanu-l ține la mare cinste mai degrabă pe constructor – inginerul Prager – decît pe arhitecți – Radu Dudescu şi Mircea Marinescu… În anii ’80, autobuzele care mergeau spre Perla făceau și stație aici, la Slătineanu.

Traversăm din nou, pentru casa Lahovary (pieței cu statuie-i zicem Lahovari, conacului ăsta, nu) – altă bucurie pentru ochi… dacă n-ar fi deja flancat de atîta modernitate. Dar știți ce? Încă nu s-a compromis de tot Dorobanțiul ăsta.

După ce ne-oprim să facem o vizită cofetăriei „Dolce principessa”, parcursul continuă, pierzîndu-și din farmec; vedem casa Slătineanu, încă un bloc-plombă, destule clădiri foarte neîngrijite, parteruri comerciale abandonate; în stînga și-n dreapta străduțe puzderie, întortocheate, înfundate; cîteva intervenții nouăzeciste ba abandonate, ba sfîrșite neinspirat; vreo trei-patru case nelocuite; cel puțin un loc unde o să se construiască ceva mare; și, odată ce trecem de intersecția cu Grigore Alexandrescu se termină cu strada veche. O ultimă zvîcnire de mîndrie: clădirea ambasadei turce – și gata.

Două blocuri greoaie anunță intersecția cu Iancu de Hunedoara și Ștefan cel mare; pe stînga, la parter, era asociația filateliștilor.

Fotografia de mai jos, dac-ar fi să ne-ncredem că acea Jariștea era cea de pe pe Bonaparte, ne-ar arăta locurile. Dacă nu-i de pe-aici, înseamnă că-i mai de departe; mai precis n-avem de unde ști. Planșa următoare – desenată de Scheletti – ne înfățișează cu siguranță zona barierei.

Articol actualizat

(va urma!)

Citiți pe larg: Scurt istoric al Căii DorobanțilorCasa SlătineanuStudiu – Dorobanți 16-18Arhitectul Radu Dudescu

Surse foto și documentare: Adrian CrăciunescuAgerpresAzopan Tramclub TransiraMuzeul Municipiului București • Softpedia – blocurile comunisteArhiva UAR

lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

14 comments to Plimbări în Bucureşti XXXV – trei bulevarde-ntr-unul singur (I)

  • Foarte bine documentat articolul.

  • Cred ca garajul ala este altul. Peleanu din imaginea cu autobuze nu are legatura cu ce s-a pastrat pe lotul de la nr. 29-31. Sigur e din alta parte, alt garaj Peleanu caci pe Dorobanti nu stiu sa fi existat tramvai vreodata, cum se vede in poza veche. Casa Maria Lahovary este de fapt construita ca Palatul Jean Lahovary, arh. Louis Blanc. La data respectiva comasand 4 parcele mai vechi. Multumesc pentru link!

    • hm

      Ei, da! Asta da. Clădirea nu seamănă. Casa din dreapta ei… da.
      Tramvai, sigur a fost, dar lățimea străzii… iar nu corespunde.
      Rămâne în pronunțare 🙂

  • Nici casa din dreapta nu seamana. Casa din dreapta a fost, de fapt, un volum din doua case gemene cuplate. Mai mult, daca nu sunt arbori, ar fi trebuit sa se vada pe fundal volumul palatului Lahovary, care e autorizat in 1889. S-ar fi vazut si casa P+1 din stanga, anterioara sigur garajului. Nu, sigur e un alt garaj Peleanu. In plus, documentele de arhiva din 1931, privind exproprierea unei parti de teren (cam 46 mp la strada), vorbeste despre proprietari ca fiind “Societatea de Automobile S.A.R., fosta soc. in comandita simpla A.C. Tartasescu, R. Munteanu & Co.” si indica pe teren si un garaj de circa 25×45 m.
    Un alt document din dosar are antet “Societatea generala de automobile s.a.” cu “birouri, garaj si expozitie” in Calea Dorobantilor 31-33 si cu “Magazin si expozitie” in Calea Victoriei 112″ Terenul atunci era deja intrat in proprietatea Bancii Cornea SA. Era cu lichidatori … Tartasescu ala autoriza in 1926 o constructie garaj mult mai mica dar semnata de arh. I. Berindei. Cu o fatada principala care aduce un pic cu ce exista dar care ar fi fost pe jumatate ca latime. Mai e un dosar din 1934, cu proiectul care dorea autorizarea unor blocuri pe locul cladirii noi de birouri de azi de la nr. 35-37. Pe planuri apare ca garajul era deja la latimea care o are azi (la nr. 31-33) iar ca proprietar era trecut “Garaj proprietatea Tartasescu”.

  • hm

    Îi dăm noi de capăt, trebuie.

  • Da, cu tramvaiul nu stiu ce mi-a venit … In 1911 era cu linie simpla, in 1930 cu linie dubla …

  • Lucian

    Ciudata istoria garajului de pe Dorobanti.
    Adevarul ca in cartea de telefoane in anii 1930 Atelierele Peleanu figureaza la Dorobanti 31.
    Cam in aceiasi zona pe o harta din 1930(cu aproximatie) figureaza Garajul Dorobanti.
    Pe Dorobanti pe aceiasi harta figureaza si tramvaiul 5 cu cale dubla.
    Dar…
    Pe Dorobanti 31 de fapt figureaza …si seamana …..cu actualul magazin
    Auto-Garajul A.C. Tărtășescu & R. Munteneanu.
    Deci chiar persista misterul, chiar daca actualul garaj este cel “Peugeot” de mai sus
    dupa cum se vede in pozele si informatile
    https://artdecobucharest.ro/demaraje-in-stil-art-deco-auto-garajul-din-calea-dorobantilor-31-33/#sdfootnote3sym

  • hm

    Dacă nu era casa vizibilă din stînga, aș fi mers pe ideea unui extinderi a garajului – de ce s-o fi pierdut, mai apoi, ar fi un mister.

    Și… dacă lățimea șoselei n-ar fi, de asemenea, prea mare pentru Dorobanți.
    Deci, tot mister. Îmi place!

  • Din ce am gasit pe net Garajul Peleanu (cel din poza A/N) era pe Calea Dorobanților 127-129. La adresa unde este acum Billa era Atelier Caroserii Auto si Trasuri Peleanu…

  • hm

    Mister rezolvat… aproape sigur!
    Clădirea „se pupă“. Se vede că e construită cu scop utilitar.
    N-am mai intrat prin spatele blocurilor alea de o groază de ani, și chiar acum, la pregătirea episodului următor, nu știu dacă mi-ar fi sărit în ochi.
    O să mai săpăm.

    Jos pălăria!

  • ma bucur, si va sustin!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>