Șaorma – mîncare de oameni ce se-ncăpățînează s-o halească-n picioare, pe stradă – rezistă și-n vremurile astea. Ba chiar, din ce-s vremurile mai pocite, din ce-i și șaorma mai mare: să le dea oamenilor pesemne alinare.
Pe măsură ce te duci spre marginile orașului, șaorma crește.
Ia să faci greșeala să ceri una mare: te pomenești c-o namilă cît un colac secuiesc din care molfăi juma’ de ceas!
Iar dacă ești cuminte și ceri decît una mică, primești oricum ceva mai mare decît șaorma mare pe care-o știai din alte locuri și din alte timpuri.
Prin cartiere nu prea se mai vinde o șaormă mică, cu adevărat mică: una pe care s-o mănînci și să-ți mai rămîie loc în foale; una care, la o adică, ar fi mai acceptabilă pentru copilandrii care rîvnesc la ea.
Cel puțin șaormeriile mari, bune, cu dever – adică taman alea de unde oamenii chiar se bucură să cumpere -, au trecut toate la șaorme mici prea mari.
Iar revenirea la o dimensiune și greutate normală pentru șaorma mică ar părea de-acuma – mă tem – ca și cum șaormeria ar umbla să te fure.
comentarii