scris de Ando
Pe colţul dintre Matei Basarab şi bd. Mircea Vodă, în zona îndeobşte cunoscută „la Udrişte“, a răsărit, în locul parcării, această clădire.
O porcărie, alt calificativ nu găsesc! Cum e posibil să se aprobe aşa ceva, adică o clădire total nepotrivită arhitectonic cu zona din jur şi care, în plus, sugrumă vizibil, trotuarul.
Nu sunt fan, nici „Gică Contra” Nicuşor Dan, dar aici are dreptate. Trebuie să înceteze acest gen de „golănie urbanistică”, cum spunea el, recent.
Am absolvit la liceul Matei Basarab și am trecut de sute ori prin acel loc. Cunosc fiecare mm din acea intersecție. Se pot găsi pe net imagini cu clădirile care existau acolo înainte de distrugerile demente ale lui Ceaușescu. Încerc să-mi ignor durerea. Pe cine din primăriile de astăzi mai interesează istoria, respectul și frumusețea orașului nostru? Sau în acest caz, măcar bustul lui August Treboniu Laurian înconjurat de căcat și gunoaie, aflat în imediata apropiere, în mica piațetă, chiar la câțiva metri distanță de Administrația Monumentelor Istorice? Cel care a fost marele academician transilvănean și profesor de limba română al regelui Carol I, participant la revoluția de la 1848, clăditor al României și cel care și-a donat locul de casă pentru construcția liceului nostru, Matei Basarab.
Pe o o plăcuță de bronz coclit încă nefurat, elevii școlii din apropiere și ai liceului, au așezat cu respect mesajul: „Lui August Treboniu Laurian, 1810 – 1881, școlarii și admiratorii săi, 1903.”
În mica piațetă gata să fie înfulecată de uitare și de clădirile așezate acolo de persoane iresponsabile și indiferente, au fost prezenți la dezvelirea bustului: N. Iorga, Dimitrie Onciul, G. Ionescu Gion, I. Bogdan, I. Bianu, Gh. Adamescu, Sabba Ștefănescu, un aghiotant al regelui Carol I care a depus o coroană de flori, iar orașul București a fost reprezentat de primarul de atunci C.F. Robescu.
Astăzi, cei din primării, ar merita alergați și mângâiați pe spate cu ciomege.
Problema este că nu au fost implantați acolo de extratereștrii, ci au fost aleși de oamenii din jurul nostru. Cei care sunt mulți și ridică din umeri.
Mulţumesc nespus pentru comentariu! Se vede că e scris cu sufletul unuia care a bătut şi e legat de cartier. Ca simplu trecător, eu nu aveam în veci să cunosc această stare – exceptând observaţia din textul postării.
… “atat s-a putut” … Un proiectant care n-a inteles nimic din Bucuresti si din colturile lui de strazi din aceste zone.