Planul director de sistematizare păstrează, la aproape nouă decenii de cînd a fost trasat, caracterul fundamental.
Mai ales, din păcate, fiindcă e singurul – Capitala noastră a mai trecut prin trei valuri de prefaceri fără să aibă, în realitate, vreun altul.
Nici comunismul, nici ceaușismul, nici ceea ce le-a urmat n-au creat și urmărit un plan pentru viitorul bucureștean.
Neputința și nepriceperea asta ne-a făcut doar ca de fiecare dată să ne-ntoarcem la inspirația interbelică ce ne-a arătat pașii spre sistematizarea orașului nostru.
Desigur, putem găsi multe înțelesuri actuale în planul de la mijlocul anilor ’30, dar covîrșitor este cum s-a îndrăznit.
Să se taie, să se facă, să le fie mai bine celor care vin după noi: toate cu știința înțelegerii că ce-i strîmb trebuie îndreptat, că ce-i neîndestulător trebuie îmbogățit. Să-nțelegem: un plan bun, nu unul perfect, nu unul ideal – doar unul care a învins vremea; unul care nu ținea să nimicească, să taie, ci să intervină. Nu într-atît vizionar, cît chibzuit.
Devierile de la plan au apărut mai repede decît credem; monumentalismul găunos al carlismului tîrziu, costurile ridicate ale primelor intervenții urbane, nenorocirile Războiului au adus schimbări, întîrzieri, renunțări; dar e așa de ironic cum s-a revenit – mai mult sau mai puțin tacit – la ideile interbelice în vremea comunismului. Pentru că, vedeți voi, sistematizarea gîndită inițial nu era ideologică; ținea doar ca Bucureștiul să progreseze sănătos, frumos, bogat și funcțional – de-aceea a și supraviețuit!
Ne uităm la ideea celor patru inele – „ringuri” – gîndite pentru circulația din București. Un secol mai tîrziu, de-abia dacă ne putem lăuda c-avem unul, cît de cît funcțional – e cel pe care circulă astăzi liniile de tramvai 1 și 10. Al doilea, firește, e neîndestulătoarea șosea de Centură.
Alături de ele, firește, puzderie de artere de legătură – pe cîteva din ele am reușit, cu chin, să le încropim între Război și Revoluție.
Ce să mai zici? – chiar și înspăimîntătoarea distrugere cauzată de construirea Centrului Civic are cîteva reminiscențe interbelice.
Să parcurgem o seamă din planșele de detaliu ce prezentau, amănunțit, ceea ce urma presupună construirea noilor străzi: demolări, alinieri, străpungeri.
Iată începutul legăturii directe dintre Parcul Carol și Dîmbovița, care urma mai apoi să se continue, ciuntind Cișmigiul. O altă legătură ce pornea din părțile Filaretului ducea spre Gară; strada Hasdeu de azi face parte din ea iar impactul asupra zonei Uranus putea fi bănuit.
Iată și valorificarea străzilor Dr. Felix – Dr. Sergiu, în ideea conectării cu artera de lîngă Cișmigiu. Firește, piețele monumentale-s prevăzute, recunoscîndu-i-se orașului nostru lipsa acestor elemente urbanistice.
Nu departe, adiacent Griviței, interesantă e străpungerea dorită între Banu Manta și actuala stradă Turda.
În partea de jos a orașului, noua legătură Pieptănari-Drumul Sării, cu ramificația care azi duce la Filaret și o interesantă viziune asupra Chirigiului, mult mai reușită ca cea propusă patru decenii mai tîrziu!
Tăieri, lărgiri și îndreptări: Mihai Bravul, Traian, Mărășești:
Magistrala, înainte de-a fi mîndria anilor ’60…
… interesanta legătură directă lipsă dintre Dorobanți și Tei:
Și preschimbările dorite pe Vasile Lascăr, împlinite-n parte de-abia-n anii ’80.
Angajarea Capitalei în proiectele astea a-ntîrziat: terminarea bulevardului între Colțea și Unirii a fost o întreprindere mai anevoioasă decît s-a crezut; micile ajustări de pe Hasdeu ori Știrbey Vodă au cerut osteneală și resurse; iar instabilitatea politico-socială și regimurile dictatoriale n-au mai îmbiat pe nimeni să viseze la viitorul promis.
Surse – colecția „Gazeta Municipală” și Planul Director de Sistematizare 1935
# 106 • listă de articole selecționate din presa vremii – aici • listă de articole selecționate despre infrastructură – aici
comentarii