Cu gîndul c-o să fie mai bine – cîndva – omul din București nici nu mai ia-n seamă toate lucrurile care nu funcționează.
Atîtu-i de obișnuit cu ele!
Ia un exemplu.
Un felinar rupt, care atîrnă deasupra oamenilor care trec pe trotuar.
De cînd atîrnă – asta nu știu. Îl văd de vreo săptămînă așa și după mintea mea, e deja mult prea mult.
Și-acuma să ne-ntoarcem la omul de care vorbeam la-nceput. Nu-i treaba lui să vadă mizeriile astea, nu-i treaba lui să se-mpovăreze cu ele.
Omului de bună credință i-e de-ajuns să știe că, la o adică, poate anunța undeva mizeria asta – asta și orice altă mizerie.
Desigur, asta-nsemnează ca omul nostru să știe cui și cum să anunțe.
Omul din București nu știe asta.
Și ceea ce-i cumplit e că nici ceea ce numim „autorități” și „furnizori de servicii publice” nu știu, în realitate, ce să facă, mulțumindu-se, fiecare, să se oprească la marginea competenței pe care înțelege s-o aibă.
comentarii