cui folosește bulevardul Eroilor?

Cine nu s-a uitat vreodată, de la poalele Academiei Militare, cu drag în jos spre restul Bucureștiului? Frumos punct de belvedere!

Firește, și viceversa-i cam la fel; din lungul Știrbeyului, găseai minunat pusă-n valoare clădirea Academiei, chit că – în sine – ea nu-i vreo pricopseală arhitectonică. Sigur, lucrurile se mai schimbă, întrucît în zilele noastre perspectiva-i spurcată de blocurile ce i se construiesc îndărăt.

Cu siguranță, bucata de bulevard dintre josul esplanadei și intersecția cu Carol Davila e una din cele mai interesante puneri în valoare realizate-n anii comunismului, dar în zilele noastre o privim altfel. Rîndurile de blocuri stradale chiar sînt meschine, cu o arhitectură depășită; degradarea lor evidentă va fi înlocuită cu o mediocritate vizuală inerentă cînd se vor reabilita.

Rostul lărgămîntului uriaș regăsit aici nu-l vedem; traficul auto îl folosește exclusiv ca zonă de stocare între segmentele mai înguste ale axei de legătură cu centrul orașului. Să fim cinstiți pînă la capăt: aglomerația din zonă durează vreo două ore dimineața și vreo trei seara; în restul zilei totul e un deșert urban, neplăcut și dificil de traversat pentru locuitorii Cotroceniului.

Ce mai tura-vura: cartierul e rupt în două! Oamenii-și fac curaj să treacă dintr-o parte-ntr-alta, fiindcă șoferii gonesc nebunește, avînd atîtea benzi la dispoziție.

O dovadă că spațiul generos, atîta vreme cît e un lucru în sine, nu folosește cu adevărat omului!

Să pornim de sus, chiar de la Academie, acolo unde bulevardul se desparte-n două bretele – Rainer și Bagdasar – și privim mai îndeaproape: iată o alee pe care Ministerul Apărării și-a însușit-o; mai lipsește și un gard cu sîrmă ghimpată! Nu-nseamnă că Ministerul o și îngrijește: gropile-s nereparate, pavajul monumentului e spart și gunoaiele-s peste tot: în drum zace și-o pasăre moartă.

Monumentul Eroilor, pe lîngă că-i și urît, e înconjurat de mizerie și delăsare. Lipsesc plăci întregi, coroanele depuse acum un an zac veștejite, peste tot numai buruiene și gunoi. Arborii ornamentali ce-ar putea îmbogăți ansamblul sînt neîngrijiți, netunși, inegali.

Mai departe, esplanada din fața e plină de gropi și pietre ieșite din caldarîm. Locul e ratat: nu e nici parc, nici piață, ci doar ceva larg fără frumusețe; chiar dacă ar fi îngrijit, tot n-ar aduce mai multă bucurie celor ce-ar vrea să se simtă bine aici. Însă faptul că e… e bine; cu oarece inspirație se poate valorifica avantajos.

… mașinile se bagă peste tot, mai ales la sfîrșitul săptămînii, cînd se ține și-o piață volantă mai jos. E plin de rable-n care se țin produsele și troacele comercianților; dacă te uiți la numerele de înmatriculare ale dubelor cu care vin, reiese că cei mai mulți sînt de pe lîngă București, deși altminterea originea mărfurilor se vrea mult mai… nobilă.

Revenind la bulevard, iată-l: șase benzi pe mijloc, plus bretelele separate care mai fac încă patru; scuarurile-s urîte, meschine, golașe și nu-mbie la nimic. Trecerea de pietoni suplimentară, de la intersecția cu Gheorghe Marinescu, a dispărut de cîțiva ani!

Intersecția cu Carol Davila e absolut imensă. Vă place? N-are nimic atractiv, nimic vizual care să justifice atîta potențială perspectivă. Doar chin pentru bieții oameni care-și tocesc tălpile traversînd.

Ce să mai spui că segmentul următor, spre bulevardul Eroilor Sanitari, e – în buna tradiție a Capitalei noastre – nu doar mai îngust, dar și nealiniat. Nu se miră nimeni! Firește, mai jos de pod, bulevardul se lăbărțează iarăși… c-a așa a rămas de pe vremea cînd ne plăcea monumentalismul.

Ar trebui să rămînă așa – așa cum e acum? Nu. Mai mult loc verde, mai multă ușurință pentru pietoni, mai multă liniște: o zonă care se cere îmblînzită, domesticită, dată înapoi oamenilor.