Agale, pe strada Spătarului

scris de Ando

Dacă tot ne-am preumblat, recent, pe bulevardul Carol, haideţi să lăsăm un pic vuietul maşinilor şi s-o luăm la pas, pe strada Spătarului, intrând, astfel, binişor în cartierul armenesc.

Strada, după cum se vede pe hartă, este una dreaptă şi aproape paralelă cu Calea Moşilor, legând bulevardul de Popa Petre.

Intrarea dinspre bulevard este străjuită de două blocuri masive, dar cel din dreapta este, fără îndoială, o reuşită arhitectonică Art Deco.

De fiecare dată, admir cu jind acele fascicule de lamele decorative verticale din părţile laterale, care-i accentuează zvelteţea şi mă gândesc cu tristeţe la cât de plate şi fără personalitate sunt faţadele clădirilor de azi.

In fotografia de pe digibuc, nedatată, se vede şi mai bine clădirea – nespurcată de mâzgăleli şi fără „îmbunătățirile” aduse, ulterior, de locatari. Din păcate, blocul este acum, marcat cu bulină roşie.

Pornim. Pe stânga, (lipit de celălalt bloc de colţ), la nr. 1A, găsim un alt bloc interesant, autor: cunoscutul arhitect George Damian. Din păcate, unghiul închis nu mi-a permis o fotografie de ansamblu reuşită, aşa că m-am mulţumit cu câteva detalii.

Ieşim din coridorul format de blocurile înalte şi strada, parcă eliberată, începe să se… lumineze. Vizavi, la nr. 4, o clădire care, spun diversele surse, ar fi fost al lui Omar Hayssam… Acum, acolo, este un bar, dar m-a interesat mai mult poarta din lemn, frumos lucrată.

Am ajuns la intersectia cu strada Rafael Sanzio şi, mai întâi, admirăm clădirea de pe colţ pe peretele căreia găsim şi o placă comemorativă.

Vizavi, la numărul 6, avem un alt bloc. Ce frumoase sunt copertinele de la ultimele balcoane, cele de la etajul patru… Păcat că toată această faţadă atât de minuţios şi echilibrat concepută e neîntreţinută, plus vărzăluită cu tot felul de adaosuri inestetice.

Mai mergem un pic şi ajungem într-o porţiune care cuprinde, la numerele 7 şi 9, două clădiri renovate recent şi chiar reuşit, în opinia mea.

Cele două case amintite, împreună cu sofisticata clădire de pe colţul cu strada Pasului…

… creează, împreună, o „replică” pe măsură, la clădirile de vizavi, de pe Intrarea Spătarului

Cu părere de rău, ne uităm apoi la casa de la nr. 12. Păcat că nu este îngrijită aşa cum ar merita!

Trecem de clădirea Ambulatoriului „Ana Aslan” care, din câte îmi amintesc, a fost la un moment dat (nici nu-i de mirare) în toiul unor conflicte de interese imobilare:

… şi ne oprim la nr. 17, ca să privim acest reuşit bovindou şi, mai ales, sus, la acel cerdac deosebit, cu tâmplaria lui din lemn vopsită în albastru. E adevărat, stâlpii balconului s-au cam scorojit, necesită o împrospătare, dar sper să nu asistăm la vreo viitoare intervenţie nereuşită asupra lemnăriei.

Am ajuns la intersecţia cu străzile Latină şi Semilunei. Ce găsim în această răspântie? Un bloc stil Art Deco, două clădiri vechi care – se vede- au fost ceva la vremea lor, dar acum, deşi locuite, arată destul de neîngrijit… şi un stâlp „cocoşat” de maldărul de ghemuri şi colaci de cabluri!

Dincolo de intersecţie, imediat pe dreapta, la numărul 22, ne întâlnim cu… istoria şi arta. E vorba de vestita Casă Melik, actual muzeu Theodor Pallady, despre care avem detalii foarte interesante aici. O clădire frumoasă, într-adevăr şi, mai ales, de apreciat curtea generoasă, plină de arbori şi flori. O veritabilă oază de verdeaţă, binevenită pe o stradă, atenţie… lipsită de copaci!

După doar câţiva paşi, prin gardul de la numărul 22 C, se zăreşte, dacă te uiţi atent, bustul lui… Alexandru Sahia. Cum a ajuns aici? Ne povesteşte în cartea sa: „Poveşti cu statui şi fântâni din București”, doamna Viorica Dragu Dimitriu: „Într-o curte din strada Spătarului, a fost adus, salvat dintr-un loc unde fusese aruncat în avântații ani 90 ai secolului trecut, unul din busturile acestea ale lui Baraschi, reprezentându-l pe Al. Sahia. În vecinătatea unei tufe imense de iasomie, printr-un gest pios față de o lucrare de artă și față de un destin zbuciumat, chipul în piatră al scriitorului idealist, mort de ftizie în plină tinerețe, și-a găsit poate, pe străduța bucureșteană, lângă Muzeul Pallady din Casa Melic, liniștea cuvenită”.

Ajungem acum, la unul din elementele cele mai interesante ale străzii noastre: intersecţia cu strada Corbeni. Deşi vorbim de o intersecţie clasică, „în cruce”, practic, aici avem şi un fel de piaţetă. De aceea, ne vom descurca mai bine privind, mai întâi, captura aeriană de pe instantstreetview, unde care am marcat şi clădirile importante de pe Spătarului.

E bine să menţionăm cu acest prilej, că acest gen de piaţetă sui-generis îl intâlnim în mai multe intersecţii din cartierul armenesc. Revenim. Cum ziceam, piaţeta noastră este străjuită de alte trei clădiri care aparţin de strada Spătarului:

1. blocul impunător, de colţ, de la nr. 32 – arhitect Iulian Nămescu -1935

2. casa de vizavi, cu un bovindou frumos ornamentat

şi – 3 – clădirea masivă, de locuinţe, recent renovată de Primăria Capitalei.

Parcurgem ultimul tronson al străzii, unde admirăm, mai întâi, cocheta căsuţă de la numărul 38:

şi intrăm într-o plăcută dilemă la numărul următor: 40, pentru că nu ştim ce să admirăm mai întâi: bovindoul stil turnuleţ sau cele două balcoane.

Traversam strada şi ne oprim la impozanta clădire de la nr. 45, cu minunata ei copertină. Dacă nu mă înşel, într-o perioadă, aici a funcţionat, după revoluţie, consulatul Republicii Moldova.

Pe aceeaşi parte, pe peretele casei de la numărul 51, găsim o inscriptie, care mai mult ne bagă în ceaţă decât ne lămureşte… adică, de fapt, care e numele antreprenorului?

Am ajuns la capătul străzii, cel dinspre Popa Petre, având cap de perspectivă… „scheletul” din imagine (care are, cel puţin, 10 ani vechime), dar cu satisfacţia că, deocamdată, strada Spătarului a fost ferită de demolări sau de astfel de intervenţii brutale.

Episodul XXXVI • lista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.