Alba, Sibiu, Hunedoara

Pîn’la urmă, chiar avem o țară minunată. Deși ne plîngem de legăturile greoaie între provincii, ne dăm seama și că… e drum lung de făcut; deci, la drum!

N-ai ce face decît să iei calea Piteștiului, pe care-l lași în urmă cu ușurință; de-abia dup-aceea devine mai complicat și mai obositor: o șosea aglomerată mereu, pe care n-ai cum să nu fii atent în toate părțile. Uneori mai ai și noroc, găsind-o goală – atunci mai apuci să tragi cu ochiul și la peisaj: Valea Oltului e frumoasă-ntotdeauna. De la Sibiu încolo se schimă calimera: rețeaua de autostrăzi și șosele transilvănene e de mare ajutor și nici nu-ți dai seama cînd te pomenești la Alba.

Alba… cealaltă capitală, cum se zice; oraș însemnat – te-ai aștepta, parcă, să fie mai mare, mai întins, mai aglomerat: cînd colo-i o urbe mititică, din care nici nu-ți dai seama cînd ai ieșit.

Și-atunci, ce are orașul ăsta? Ce te face să te simți atît de bine, cu ce te-mbie, cu ce te ține pe loc?

Alba-i unul din orașele ce au – cum să zic? – un ritm, o atmosferă, un… ceva inefabil: ceva-ul ăla te face să petreci aici zile fără să te ia plictisul, fără să ți se urască de lipsa perspectivelor.

Păi, cum! Doar are ditai Cetatea!

Ca să fim cinstiți, e o cetate… mai degrabă civilă – nu dintr-aia semeață, rece, cocoțată pe-un pinten de stîncă – bastion de conțopiști, nu de strașnici soldați. Pînă și istoria a cruțat-o: tunurile nu i-au năruit zidurile – ia, dac-a trecut prin vreo cîteva răscoboale…

Ce-are a face! Despre istorie citești mai încolo, cînd te-așezi o țîră să-ți hodinești picioarele – că ai ceva de mers!

Mie-mi place cum a fost renovată și pusă-n valoare cetatea. Oamenii din oraș o au pentru ei: se-ntîlnesc, se plimbă, aleargă, se strîng, pierd vremea; iar turiștii – lăsîndu-se molipsiți de felu-n care-i văd pe ceilalți simțindu-se bine – încetinesc pasul, se opresc, se așează și rămîn aici pînă-n seară.

Așadar, cetatea: e-n miljocul orașului și oricum ai lua-o – dinspre centrul nou, dinspre centrul vechi – e la fel de încîntătoare. Dinspre centrul nou, de care-i despărțită printr-un spațiu public aerisit, în care poți găsi fără ceartă atît oameni cît și mașini, ți se arată partea cu Catedrala încoronării. Dacă vii de dincolo, atunci – după ce urci un deal ce pune cetatea strașnic în valoare – găsești porțile emblematice și obeliscul.

Dar înainte de Cetate mai e ceva: zidurile și șanțul de apărare; veritabile atracții-n sine. Pasaje, podețe, trecători, scări și alte scări – plus ocazia să te plimbi, pur și simplu să te plimbi, dînd roată fără să te plictisești deloc. Ici-colo, cîte-un restaurant cu terasă ademenitoare. Deloc monoton parcursul, deși nu-i altminterea decît printr-un canion de cărămidă! Din cînd în cînd, te mai urci să admiri panorama orașului; face de asemenea să-ți închiriezi o bicicletă și să te dai cu ea!

Dar Cetatea, înăuntru – ce e înăuntru? Păi e biserica catolică, cea veche: rece, mare, piatră gri, piatră rece. Lîngă ea, firește, luîndu-i fața, surata ei ortodoxă, ridicată pentru încoronarea urecheatului; fără să poți zice că-i vreo frumusețe, impresionează prin lumină și prin pridvoarele deschise ce-i mărginesc curticica – reușit efect! Mai apoi, fireștile clădiri publice de oraș transilvănean și-o mică enclavă de locuit. Se poate circula cu mașina, dar nu se face abuz – așa că te simți bine și-n largul tău!

Totu-i un muzeu aici, parcă.

De-o dată te pomenești pe partea ailaltă, trecînd pe sub poarta unde-a stat Horea închis, așteptîndu-și osînda; de altfel, după ce te vezi afară din cetate, te oprești la obeliscul ridicat în amintirea lui și-a celor doi tovarăși. Copii se joacă nepăsători, turiștii caută să iasă bine-n poze, dar tu pui un gînd bun celor ce n-au stat locului în istorie.

Atît?

Păi… atît; dar atîtul ăsta e… atît de frumos, de nemonoton, de plăcut, de agreabil, încît nu te dai dus din Alba. Grozav ce te prinde, orașul ăsta.

Plăcut, pe-aici, e și felul oamenilor. Cine-i în grabă n-are cum să-i vadă, și-i păcat. Totu-ți merge la suflet. Magazine, patiserii, terase, restaurante; gogoși, langoși, plăcinte; la cofetărie găsești ciocolată de casă așa cum o faci acasă; curățenie; și-n plus, un trafic auto liniștit: loc pentru toată lumea!

Se zice că o zi-i de ajuns pentru Alba Iulia; dar uite că după vreo trei, încă nu ne plictisisem. Însă mai aveam și altele de văzut.

Înapoi la Sibiu, trei sferturi de ceas – cît ne ia nouă să străbatem Capitala, la o adică. Regăsim un oraș care s-a păstrat bine, cu centrul mai plăcut și mai dichisit ca oricînd. Toate – biserici, bastioane, turnuri, muzee – îs la locul lor, așa cum le știam și le îndrăgisem. Aceleași terase și restaurante unde poți să stai fără să-ți bubuie muzica-n cap, aceeași tihnă, aceeași atmosferă de vacanță, cu oameni care se bucură că au la-ndemînă o comoară. Ce să mai zici? – zici că-i Duminecă tot timpul la Sibiu.

Iar la drum, da-n direcția cealaltă. Mintenaș la Hunedoara, unde-i cel mai frumos castel din țara noastră, cel al Corvinilor: ne cocoțăm, ne băgăm nasu-n cotloane, găsim celebra fîntînă săpată-n piatră, ne umplem de bucurie văzînd pîrîiașul ce susură-n josul zidurilor. Miroase a istorie și-a măreție și, fiindcă-i o zi mai puțin aglomerată, avem castelul parcă numai pentru noi: strașnică senzație!

… bine, trebuie și de-aici să plecăm; da-n juma’ de ceas ne suim din nou la alte ziduri!

Deva-i la doi pași și Deva are o cetate veritabilă: dintr-aia pe care, ca turist, poți s-o cucerești. Asta, dacă nu tragem chiulul și luăm telecabina, ceea ce-i mult mai odihnitor mai ales după ce ne-am pus burta la cale, jos în oraș.

Cetatea, simplă, ce să zici: pietre – toate pietrele-s la fel – dar priveliștea-i de milioane. Toată țara se așterne-n față! Dealuri, păduri, sate de oameni harnici, șosele, plus Murășul ce clipește-n Soare: parcă nicăieri nu se vede mai frumos ca de-aicea; nicăieri.

Faine locuri, nu-i așa? Și cîte mai sînt de văzut: dăm o șansă și Sebeșului: are un centru vechi tare drăguț, cochet și animat; în apropiere-i Rîpa roșie, Cîlnicul; și nu ne lasă inima să lăsăm plaiurile astea fără înc-o juma’ de zi-n Alba, fiindcă tot nu te-am săturat de ea.