despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

După Leonida

Leonida-i unul acele nume vechi care încă mai dăinuie-n București; dăinuie și după mai bine de șapte decenii de cînd a ieșit din uzul oficial.

Dar prea puține – rușinos de puține! – știm despre Leonida. A fost Leon Leonida – la începtul secolului trecut – unul din primii pasionați, comercianți și piloți de automobile. De unde venise, din ce familie, cît de mulți bani avea, mister. Moare în 1911, la nici 30 de ani; nu deslușim dacă are descendenți. Unii-l consideră primul român care-a murit într-un accident auto. Tînăr teribil, la 20-și ceva de ani înființează firma ce i-a purtat numele. Trece Primul Război; firma rămîne, se dezvoltă și devine celebră, nu doar ca reprezentanță de vînzări cu filiale în toată țara, ci și ca veritabilă fabrică de carosări auto.

Cine conduce afacerea în tot acest timp, e neclar; sfîrșitul acesteia – odată cu Naționalizarea – e previzibil; ce s-a petrecut apoi e-n pîcla nedreaptă a istoriei: se vorbește despre un Leonida care „a sfîrșit prin a lucra într-un atelier de reparat frigidere”. Cel mai probabil „industriașul Leonida” al cărui nume apare ici-colo în perioada interbelică este Constantin – tatăl lui Leon. Familia trece prin multe nenorociri. După cîțiva ani de la moartea lui Leon, lui Constantin i se naște următoarea descendentă, Ioana Maria (Peggy) care piere și ea tragic de tînără: la înmormîntare, conform jurnalului Irinei Procopiu, „tatăl e disperat, mama nici măcar nu a venit”; episodul e evocat și de Steindhart.

Știm de casa familei Leonida pe bulevardul Dacia, pe mîna stîngă între Polonă și Aurel Vlaicu la numărul actual 81, fost 31. La vreo două case mai încolo, locuiește, la un moment dat, Paul Leonida; el e din cealaltă familie celebră Leonida, cea care i-a dat și pe Dimitrie, Elisa și Gheorghe. E vreo legătură între familii? Nu reiese de nicăieri. S-o fi petrecut, în timp, și vreo amestecare firească a amintirilor urbane legate de ele? Mai mult ca sigur.

… Să vedem ce știm; ce ne-a rămas. În primul rînd, blocul cu magazinul „Leonida” de pe Magheru.

Blocul (îl vedem chiar azi în reparații) a fost construit la mijlocul anilor ’30 și spațiul comercial, firește, nu era de… mîncare – ci de mașini; dar după Război, cînd se transformă în magazin alimentar, își păstrează numele atît de bine, încît bucureșteanul ar putea jura că dintotdeauna Leonida fusese vreun… băcan!

Primul garaj Leonida apare într-o reclamă publicată pe la 1906-1907 ca fiind pe „strada Cătunu Nou 10”. Peste vreun an, îl găsim pe Leon însuși pozînd lîngă unul din automobilele importate în fața garajului. Numele străzii – pierdut azi – se trage de la actuala Tache Ionescu, care s-a numit Nikos Beloiannis, Atena, Costaforu și… Cătunului. Inițal o fundătură adiacentă, Cătunul nou devine odată cu tăierea marelui bulevard un soi de bretea care i se asimilează. Celebrul bloc Leonida urmează, deci, să se ridice pe locul garajului, vadul păstrîndu-se. E doar o „potriveală” că sediul actual A.C.R. – Leon Leonida aflîndu-se printre fondatori și fiind primul președinte – e la doi pași.

Al doilea reper e garajul cel mare – mai bine zis, atelierele. La doi pași de Piața Victoriei, păstrează încă, după mai bine de un secol, funcțiunea inițială, cu toate că acum vreo cinci ani s-a vorbit de demolarea construcției și înlocuirea ei cu alt edificiu public.

Spicuim din informațiile strînse în proiectul „Parcul Filipescu – 100 de ani de arhitectură românească”:

„Societatea anonimă pe acţiuni „Garajul Leonida” a fost înfiinţată în 1911 de către I. Boambă (președinte), dr. I. Costinescu, D. Darvari (vice-președinte), L. Leonida și V. Toroceanu. Pentru o vreme au închiriat garajele Leonida din str. Cătunu Nou nr. 10, pentru suma de 10000 lei, urmând ca ulterior să achiziţioneze și casele vecine lor. A urmat apoi tranzacţia cu Alexandru Filipescu, pentru terenul din Șoseaua Jianu, în limita sumei de 100000 lei.  Planurile din 1911-1912 au fost semnate de arhitectul Radu Culcer; asupra acestora, mai ales în ceea ce privește unele corpuri de clădire cu etaj, primăria a intervenit reducând înălţimea lor și chiar anulând un set de planuri, concepute în stilul Art Deco. Stilul adoptat a fost cel eclectic academist, în prezent păstrându-se unele elemente decorative în partea superioară a corpului central, precum și iniţialele G. L. în feroneria porţilor din stânga. Remarcăm deschiderile ample ale faţadelor, la care s-a folosit metal și geamuri. În aceste ateliere au fost transformate în Primul Război Mondial 500 de automobile pentru Crucea Roșie. Inginerul N. I. Brătescu adaugă un acoperiș metalic între clădirile existente în 1920. Lucrări majore au loc în 1927 când se ridică o magazine de beton, sub coordonarea Antreprizei inginerului T. Eremia. La acea dată Societatea Leonida deţinea și proprietatea vecină, a Societăţii Române de Automobile, realizându-se fuziunea sub denumirea „Societatea Română de Automobile LEONIDA & Co. Unite”. Din planurile de situaţie prezente în dosarele din perioada 1920-1927 observăm că deţineau terenuri în porţiunea Aleea Alexandru nr. 6-12, iar la nr. 2 există încă o clădire în formă de L (arh. G. Simotta), cu latura lungă pe Șoseaua Jianu.”

Activitatea de aici a fost impresionantă. Pe șasiurile importate s-au carosat autovehicule utilitare și autobuze iar în vremea Războiului producția a asimilat blindate ușoare. După Naționalizare ajunge în administrarea C.F.R., fiind nucleul de la care ulterior se naște Intreprinderea de reparații auto – I.R.A. Grivița – unde obiectul de activitate inițial se păstrează chiar și-n prezent. Activatea industrială, firește, se mută repede din centrul orașului, aici rămînînd partea de garaj și service, îndeosebi pentru flota auto a entităților guvernamentale învecinate.

Articolul din martie 1937 pe care-l cităm – dacă ne permiteți divagarea – ne înfățișează și-o cutumă simpatică pe care S.T.B. n-a uitat-o întrutotul nici azi: folosirea autobuzelor noi pe linia 31.

N-avem nici un motiv să ne îndoim că autobuzul de mai jos – surprins la mijlocul anilor ’60, în timp ce dădea „probă” pentru filmul „Duminică la ora 6” – nu fusese carosat cu aproape 30 de ani înainte, la atelierele „Leonida”. Nu era însă singurul loc unde Societații de transport i se asamblau autobuzele – cu asta se ocupa și garajul Peleanu.

Altă urmă – alt garaj – pe Luterană. Se găsea în convenabilă apropiere de alt sediu al companiei, de pe Calea Victoriei 53 – loc dispărut de multă vreme, din care ne-a rămas imaginea interiorului.

E interesant de stabilit dacă această clădire – construită în anii ’30 – n-a luat, cumva, locul alteia mai vechi în care-ar fi funcționat un precedent garaj, activitatea fiind atestată ca atare încă de la-nceputul anilor ’20. După Naționalizare garajul ajunge o vreme la Ministerul metalurgiei și industriei chimice; imediat după se transformă și el în Intreprindere de reparații auto; dar mai apoi intră sub O.N.T. (ca direcție de transporturi turistice și asociație a automobiliștilor). Într-o ultimă etapă devine I.A.P.I.T. – intreprindere care se ocupa de aparatele de agrement din parcuri și stațiuni turistice, de la „păcănele” la felurite tiribombe și mașinuțe. După Revoluție funcționează celebrul club „Salsa 2”. Clădirea, nefolosită de aproape două decenii, nu credem să mai reziste mult.

… obiectele de activitate ale firmei „Leonida” au fost mai variate decît comerțul auto. Registrul importatorilor din 1944 enumeră „automobile, motociclete, mașini agricole, aparate tehnice și piese de schimb”. S-ar fi ocupat și cu distribuția produselor petroliere. Cu siguranță a fost implicată în comerțul cu aparate de radio și frigidere – numele devenit azi comun vine de la marca răcitorului automat produs de „General Motors”. Garajul de pe Magheru, de altfel, rămîne și după naționalizare alocat domeniului. Cu atît mai tristă-i soarta acelui Leonida care ajunge să repare frigidere-n anii puterii populare!

   

Cît de puțin, iată, cunoaștem despre una din cele mai importante firme care-a funcționat în București. Pe-onoarea noastră dac-am scris vreodată un material mai frustrant; sperăm doar că în timp, cumva, să putem completa istoria „Leonida”.

Material pregătit împreună cu Ando și C. D. Mocanu. Resurse la dispoziția redacției: Garaje bucureștene •  Atelierele LeonidaLeonida&Co. • Leon LeonidaComerțul bucureștean în anii 1984-1985 • Istoria tehnicii și a industriei româneștiBoierii zilelor noastreCălăuze prin Bucureștiul vechiTacam T-60Mașini utilitare în presa vremiiNaționalizarea în presa vremii 

1 comment to După Leonida

Leave a Reply to adrian Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>