Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.
Philips cel din titlu nu este Gerard Philips, fondatorul unei companii olandeze care îi poartă numele. S-a întâmplat în 1891. Un an mai târziu, finanţat de tatăl său, bancherul Frederik Philips, a pus în funcţiune la Eindhoven prima fabrică în care a început să producă becuri (lămpi) cu filament de carbon.
Povestea ce va să vină are ca personaj principal un bec fabricat pe la sfârşitul anilor ʼ40 ai secolului trecut chiar de Philips, devenit între timp un producător cunoscut, apreciat în toată lumea şi nu doar pentru sursele de lumină născocite de specialiştii săi.
„Beculetele” este unul clasic, cu filament din wolfram, are puterea de 1.000 W şi se alimentează la tensiunea de 220-230 V. Fotografiile fac inutile oricâte vorbe.
Să-l vedem!
Face pereche cu un Goliath adevărat, contemporan cu el, adică un fasung căruia azi îi zicem E40, construit din alamă şi izolant ceramic.
Astfel de becuri erau utilizate în anii ʼ50, de regulă, pentru realizarea unui iluminat exterior, ocazional – provizoriu la unele evenimente deosebite cum ar fi chefurile prelungite organizate de greii paridului la Snagov, pe pajiştea de lângă palatul Principelui Nicolae. De pe acolo provine şi cel aflat în colecţia mea de vechituri.
Împreună cu alte lucruşoare devenite urme ale trecutului şi amintiri dragi sufletului meu, l-am primit de la maistrul Andrei Klush, zis Neamţu, atunci când s-a despărţit definitiv de România şi urmându-şi fiii s-a stabilit în Germania. Trei ani am ucenicit cu bun folos pe lângă el punând temelie trainică devenirii mele profesionale. Ştia meserie, era riguros, ordonat, disciplinat, calm, haios, civilizat, ferm, drept şi omenos. Era neamţ! Pentru asta fusese deportat în Dombas. A crescut câteva generaţii de pramişti: electricieni, maiştri şi ingineri care ajunşi specialişti de nădejde nu l-au făcut niciodată de râs.
Becul este funcţional. Îl mai aprind uneori pentru a satisface curiozitatea câte unui vizitator mai insistent. Altfel, toţi cei care îmi trec pragul sunt atraşi de el. Au şi de ce!
Excelent!
Cred ca mai am si eu unul, dar parca era de 500W, nu de o mie!
Insa da, are un soclu special, ce nu intra decat in fasugul ceramic corespunzator.
Tata facuse un dispozitiv de iluminat cu doua astfel de becuri-gigant, pentu poze, in anii ’60.
Il folsoea doar un timp scurt: nu numai ca avea consum mare, dar caldura degajata ar fi aprins reflectorul din carton cu poleiala …
Da, in anii 50-60 filmele aveau o sensibilitate redusa, aveau nevoie de lumina foarte puternica.
Iar blitzul electonic era o noutate costisitoare, multa vreme imprumutam blitul de la un prieten de-al lui tata, ce era mai instarit, lucra in Minister!
Becul ar putea fi alimntat printr-un variator, si pentu a elimina socul de pornire, dar si pentru a-l face sa lucreze, in mod normal, la mai putin de puterea maxima …