M-opresc seară de seară-n Izvor – parcul-n care, de veri nenumărate, uit de tumultul citadin – bălăriile-s uriașe: te-aștepți să iasă dintr-o tufă ursul, nu altceva!
Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Izvor.
M-abat prin Cișmigiu – ce poate fi mai plăcut decît o plimbare răcoroasă-n inima orașului? Sigur că-i știu bubele: mirosul greu de găinaț, frunzele prăfuite, aleile desfundate. Dar ce-are-a face: Cișmigiul, Cișmigiu rămîne.
Cu toate astea, niciodată n-am văzut parcul ăsta atît de delăsat ca acum. Gunoi nemăturat pe alei – nemăturat cu zilele!
Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Cișmigiu.
Mă plimb pe străzile din Centru – nu pe alea mari, pe unde mai sticlește cîte-o vitrină și se mai aruncă cu niște apă pe trotuar, ci pe străduțele mici, întortocheate, acolo unde-i Bucureștiul dulce și încîntător: la fitece colț și stîlp zac saci mari și gunoaie de toate felurile, dospind în caniculă.
Nu, niciodată n-a fost atîta mizerie-n Centru.
Știu – înțeleg – de ce e greu să se facă și de ce nu se poate încă face.
Doar că mi-e teamă că nu nouă – cetățenilor! – ni se face silă de București, ci administrației însăși i se face silă de București. Pur și simplu Primăria se poartă de parcă deja s-a săturat de atîtea și atîtea probleme și mizerii, încît… încît nu mai face nimica.
comentarii