Ratatouille pe Ciucaș

scris de Sonia Ratatouille

Cu toții am fost la munte, nu?

Ei, dar nu toți puteți spune că ați urcat pe unul.

Dar eu pot.

Deși trezitul la 5:30 nu mă atrage, nu puteam să nu fiu entuziasmată.

La început mi s-a părut extrem de ușor. Apoi a trecut juma de oră.

Aveam impresia că nu se termină. Ceea ce era parțial adevărat, deoarece asta era doar o zecime din drum. După o oră jumătate de chin, mă obișnuisem deja cu mersul și mă simțeam mai bine.

Și fix când mă descurcam mai bine, Cabana Ciucaș se zărește în depărtare (prin depărtare mă refer la 50 de metri).

După o pauză pe iarbă, am pornit iar la drum. Am avut drum domol, dar apoi a început partea grea – stâncile.

Traseu ușor, au zis ei, traseu ușor.

Am ajuns, în sfârșit, sus, de unde am ajuns în vârf. M-am gândit tot drumul că partea cea mai grea e să ajungi în vârf. Nuuuuuu! Se pare că nu știam ce e aia „coborât”. Nu doar că era abrupt, dar era și alunecos.

După alte două ore de coborât, timp în care am compus și un cântec minunat despre munte, am ajuns înapoi la cabana. O oră ne-a luat să ne revenim și nici atunci nu eram „fully charged”.

Am continuat să mergem prin altă parte, în speranța că ajungem înainte de a se întuneca. Am reușit, dar deși partea asta era cea mai ușoară, eram deja obosiți, așa că a fost foarte greu.

Cea mai mare bucurie e că am văzut lumea de sus, de mai sus decât am văzut-o vreodată.