despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Pante (I)

Știe orișicine cum Bucureștiul n-are nici o ridicătură mai de Doamne-ajută. Oraș de șes, ce vrei! Cu toate astea ne amăgim cu o mînă de diferențe de relief ce mărginesc, în principal, Dîmbovița. Așa puține și pricăjite cum îs ele, tot dau naștere unor perspective pe care le-ndrăgim.

Avem de ales?

… avem: și chiar facem cîteva alegeri din puținele pante bucureștene. Doar că deși am căutat îndelung în ultimii ani să le găsim partea fotogenică, n-am izbutit: pozele ies neîmbietoare, fără să transmită nimic din emoția și plăcerea de a ne afla urcînd ori coborînd.

Sîntem, așadar, siliți mai mult să vorbim de ele decît să le privim – tragem doar nădejde că n-o fi întrutorul nefolositor!

Să vedem cum le luăm, fiindcă o oreșce metodă tot ne trebuie. Pentru-nceput le-mpărțim după cum trece Gîrla. Păi, hai să ne coborîm prin preajma Parcului Carol, unde curba străzii Candiano-Popescu face toți banii.

Nu lăsăm uitării cocoașa fără de pereche a străduței G-ral Nicolae Haralambie. Pe-asta n-ai cum s-o explici: trebuie s-o vezi personal; strada de imediat lîngă – Soldat Ștefan Simion – are aceeași configurație.

Dacă tot sîntem pe-aici, ne putem abate chiar prin parc, unde aleea ce se scoboară pe lîngă „Castelul lui Țepeș”, mărginită de castani, e o frumusețe.

Panta Căii Șerban-Vodă de la Șincai are, și azi, ceva inefabil. Noi am pozat-o și cu mulți ani în urmă, cînd încă mai găseam piatră cubică și mult mai multă liniște.

Ajungem la Dealul Mitropoliei. De oriunde l-ai accesa e la fel de minunat. Panorama spre Piața Unirii s-a schimbat total în ultimul timp, odată cu creșterea platanilor de pe scuarul central.

Înspre 11 Iunie intervențiile recente au distrus cumințenia de odinioară, dar tot merită mica repriză de gîfîială.

Nu părăsim zona geografică pînă nu ne-ntoarcem pe lîngă Parcul Carol, de data asta pe strada Constantin Istrati.

Adiacent avem cele mai strașnice străzi înclinate din oraș: Lămîiței și Mitropolit Filaret, cea cu celebrul zid de cărămidă. Din Lămîței putem ajunge și-n sus, practicînd aleea Suter; jocul străzilor e de neiutat și zona abundă și de scări.

 

Bulevardul Coșbuc, pe lîngă fosta fabrică de bere, ar putea fi frumos; pe partea cealală, fosta cale a Rahovei mai are și ea ceva îmbietor – plus o curbă interesantă, rezultat al schimbării vechiului său traseu.

Oare să ne ducem și pe strada Izvor? Nu; cu siguranță nu – și nici pe 13 Septembrie. Dar cît de frumos trebuie să fi fost pe aici odinioară, cînd dealul Uranusului încă nu fusese distrus pentru construcția Centrului Civic! Vă invităm, desigur, să vă convingeți parcurgînd pagina „Cartierul Uranus” sau să revedeți fotografiile lui Adrian Mureşan din cartierul Izvor, publicate de noi în serial: partea întîipartea a douapartea a treiapartea a patra.

Gata aici! Mergem – unde altundeva? – în Cotroceni. Șoseaua însăși șerpuiește între Grădina Botanică și Palat; păcat că e stricată de traficul nebun și de gardul prost. Nu ne-ncîntă, din păcate, coborîșul de azi al șoselei Grozăvești și nici perechea sa de la Apaca.

Dar ne place aici cum se lasă-n jos strada Ana Davila; iar General Demosthene își oferă o perspectivă absolut ne-bucureșteană.

Aleea care coboară prin Parcul Romniceanu trebuie amintită și ea. Perechea de bretele Rainer/Bagdasar, ce mărginește Academia Militară, întregește peisajul.

Oleacă mai departe, valorificăm Dealul Piscului cu urcușul la Sala Polivalentă dinspre Palatul Pionierilor și, dacă tot sîntem aici, coborîm Mărțișorul pe noile scurtături practicate printre blocurile construite-n ultimii ani. Nu prea ne uităm la Calea Văcărești, fiindcă nu ne-atrage cu nimica, din păcate! Dar, întorcîndu-ne spre inima orașului, vedem un urcuș interesant: cel spre Mănăstirea Radu-Vodă.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aicilista episoadelor din seria „Plimbări în Bucureşti” – aici.

3 comments to Pante (I)

  • ionescu

    mulțumesc. am dorit să mă plimb pe lěmûiței încă din anii 90. câinii răi m-au alungat însă. de 2 ori. făcând socoteli am realizat că acei câini trebuie că au murit, așa că acum 2 săptămâni, aflându-mă-n oraș, un vechi vis a devenit realitate. era într-o zi de luni, pe la prânz.

  • Cristian M. Ioan

    @ionescu,
    Nu exista “caini rai”!

    Pufoseniile stiu bine sufletul omului, nu ii latra decat pe cei care sunt rai la suflet.
    Sau ai facut tu ceva, i-ai provocat, ai intrat pe teritoriul lor!

  • ionescu

    da, pesemne am intrat pe teritoriul lor. erau vremuri când toată strada era teritoriul lor.

Leave a Reply to Cristian M. Ioan Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>