aprozar

Fiecare lucru din viața noastră-i în schimbare, deși de atîtea ori ne place și avem nevoie să-l știm neschimbat.

Ia, și banalul aprozar.

Ce afacere e mai umilă decît aprozarul?

Mereu cu lăzi pline de țărînă ori din care se scurg zemuri; iarnă-vară numai pe drum și-n voia intemperiilor: ce magazin e mai greu de ținut ca ăsta?

Numai muncă, fără să-ți dea mîna să stai boierește să ți le-aducă distribuitorul pe toate; te scoli în inima nopții să iei ce-i mai bun de la Pucheni, sperînd în fiecare zi că n-o să fii tras pe sfoară de cine știe ce hoțoman care umblă să scape de un lot stricat.

Făr-o dubă cu care să te miști de colo-colo nu izbîndești; ba chiar, nu de puține ori, ești nevoit să mai faci rost de vreo rablă pe care s-o ții-n față, pe chip de… magazie.

Muncă! Și nu ca-n alte magazinașe, unde-ți dă mîna să te lăfăi la tejghea și să te-ntinzi la vorbe cu clientul; aici totul merge repede, repede de tot.

Și – Doamne-feri! – să-i intre clientului în cap că ai marfă proastă; și nevinovat să fii, și bagi de seamă cum te ocolește și cumpără de vizavi.

Nici nu știi cum ne mai bine! Să-l lași pe om s-aleagă și să-și puie de unul singur după pofta inimii? Sau să-i umpli pungile chiar tu? O – nici clientul nu știe cum e mai bine! Cînd îl lași să cotrobăie prin lăzi singur, pe lîngă că-ți strică marfa, se burzuluiește că nu-i servit; cînd nu… îi trece prin cap că vrei să-i bagi pe gît cine știe ce ciurucuri.

Să te dai după cum e el – adică clientul – numai ușor nu e; dar n-ai ce face, trebuie să-l înveți: nu poți altminterea. Pînă și magazinașele de cartier ce fac parte din lanțurile „Mega Image” și „Profi” au început, de cîțiva ani (odată cu trecerea fazei expansiunii) să consolideze relația personală cu mușteriul de zi cu zi – ați simțit asta.

Dar care-i viitorul aprozarului? Care-i pasul următor pe care-l va face? Ne interesează, firește – fiindcă n-avem cum să ne cumpărăm legume și fructe numai din piață și nici n-avem chef s-o facem de la supermarket.

Poate mai multă marfă autohtonă? Poate: dar pentru aprozar e mai greu să aibă acces susținut și predictibil la producătorul român; paradoxal, dar acesta din urmă mai degrabă-și desface marfă către marele retail – cel care are lanțurile de aprovizionare puse la punct.

Poate fel de fel de lucrușoare extra – borcănașe cu gemuri, zacuști, murături, produse îndeobște „de casă” – deja se-ncearcă asta cu îmbucurătoare rezultate.

Nu știu! Da-i clar că bătrînul aprozar – cel al cărui nume, dat de uitatul botez comunist „aprovizionare zarzavat” se-ncăpățînează să nu piară – rămîne un reper al comerțului mic, din fața noastră.