de Ando și HM
Cine nu s-a plimbat prin Oraș și – atras de zona Armenească și găsindu-se pe strada Corbeni – nu s-a oprit să-și facă poze și să caște gura la încîntătorul imobil maur? Cine nu și-a ținut răsuflarea pe Calea Victoriei – la intersecția cu Eforie – admirînd minunatele jocuri și împletituri decorative ale blocului de pe colț? Cine – rătăcind prin dosurile Oborului – nu s-a dat un pas în spate măcar odată, încercînd să cuprindă cu vederea silueta halei? Și cine – dînd roată parcului Carol – nu s-a gîndit cît ar merita vechea uzină electrică să fie readusă la viață?
Ce-au toate clădirile astea-n comun, de ce ne atrag așa mult, de ce le privim cu atîta căldură? Să fie, oare, și cărămida-n care-s îmbrăcate? Ba bine că nu.
Ce-ar fi, deci, să pornim la drum după bătrîna cărămidă? Aparentă, decorativă – cum o fi; ceea ce contează e că înfrumusețează atît de mult orașul nostru!
Hai să-i dăm industriei partea leului, fiindcă cu cît îs mai vechi, mai ascunse și mai uitate de timp, cu atît mai misterioase ne apar clădirile istorice care-au făcut orașul ăsta puternic. Nenorocita moară lui Assan, amărîtele Antrepozite – cu strașnicul lor gard -, disprețuita fabrică Wolff de la Filaret, complexul CET Grozăvești, clădirile ce fac parte din fosta platformă 23 August, halele Fabricii de chibrituri, turnul de apă din Drumul Taberei – plus atîtea și atîtea fabrici și făbricuțe pe care azi ne pregătim, firește, să le pierdem și să le devalorizăm; și să nu uităm de rămășițele feroviare ale orașului nostru.
Fără a avea cum să le documentăm fotografic, să pomenim și de sumedenia de clădiri diverse – pavilioane și centrale termice mai ales – pe care le mai întîlnim prin marile curți ale spitalelor vechi bucureștene.
Dar, oare, clădirile publice nu-s la fel de minunate? Uau! – îți zici – privind aproape necunoscutul abator de pe Splai… Muzeul Țăranului… castelul „lui Țepeș”, școale și licee – fostul Seminar central, Politehnica – sau chiar ignoratele localuri P.T.T.R.!
… și cum să uiți de biserici? Cît de frumos arată, toate, indiferent de cum îți faci cruce-n ele!
Și mai apoi, puzderie de clădiri minunate, bine-cunoscute: școala franceză, vila „englezească” Minovici, plus atîtea și atîtea conace și… aproape palate!
Va urma!
Colecție de pus în clasor! Înainte, clădirile se ridicau și se „înfrumusețau” de către oameni pricepuți și harnici. Totul pentru a aduce frumosul pe retină și mândria în suflete. Acum, societataea s-a aplatizat către mediocritate. Peste tot în lume, dar mai ales la noi, este asaltul mediocrității. Mulțumim pentru aperitivul generos din alte timpuri!
Fantastic articol,o adevarata incantare.
Mulțumim!
Maine și poimâine continuăm.