despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

pentru toţi morţii de pe DN1

… de zile bune Evenimentul Zilei sapă din răsputeri pentru a aduce la lumină adevărul în cazul accidentului petrecut în 1991 la intrarea în Otopeni. O fată a fost omorîtă de o maşină, condusă – nu se ştie – de Răzvan Lucescu sau de soţia sa.

Ştiu locul ăla. Am traversat acolo de mii de ori. Am crescut pe marginea şoselei ăstea blestemate. Îl ştiu pe nea Lincu, tatăl fetei. E un om harnic, un teleormănean care s-a tras – cu familia – în Otopeni cu mulţi, mulţi ani în urmă. Ca el sînt mulţi în locul ăla – au venit şi au muncit de le-au sărit ochii din cap. Au crescut oi şi au vîndut brînză şi miei. I-am prins ducînd brînza la piaţă cu cobiliţa. I-am văzut căpătuindu-se, luîndu-şi maşini şi ridicîndu-şi case socotite – asta pe vremea lui Ceauşescu. Au fost privilegiaţi – un soi de neam Becali un pic mai sărac. S-au luptat din răsputeri să nu fie demolaţi, aveau relaţii, se pricepeau să se descurce – dar niciodată nu i-am văzut stînd pe loc.

DN1 a omorît zeci şi zeci de oameni. Nu-mi aduc aminte de toţi. V-am spus – am crescut pe-acolo. În fiecare săptămînă se întîmpla ceva – pe segmentul cunoscut de mine, adică între Săftica şi Bucureşti. Au murit sau au fost accidentaţi grav vecini de-ai mei. Unii traversau aiurea, alţii se bălăbăneau beţi pe marginea drumului, alţii goneau prosteşte către oraş.

Sînt zeci şi zeci de cruci pe marginea şoselei. Au fost şi accidente celebre, au fost şi accidente ignorate.

Urmăresc evoluţia anchetei (de presă deocamdată, penală poate mai încolo.) E bine că aceste dezvăluiri au avut loc. Pentru fata lui nea Lincu şi pentru toţi morţii de pe DN1.

9 comments to pentru toţi morţii de pe DN1

  • Marina

    Off topic: Buna ziua, am si eu o intrebare legata de un imobil din saftica, este vorba despre conacul situat pe terenul de langa baza Dinamo; este o cladire deosebita si mi-a atras atentia dar din pacate nu am putut afla nimic despre istoria ei; Multumesc, Marina

  • Marina

    * reformulez: daca ma puteti ajuta cu niste informatii privind istoria cladirii.
    Multumesc

  • hm

    îmi pare rău, eu nu ştiu nimic despre acea clădire.

  • Marina intreaba un astrolog. 🙂

  • accidente produse de persoane cu notorietate, in urma carora s-au deschis anchete defectuoase, sunt multe. un “caz” pe care n-am sa-l uit foarte curand a fost accidentul din 2004, produs de un domn bine din Iasi, in urma caruia trecerea de pietoni pe care a lovit pietonul a fost mutata a doua sau a treia zi dupa incident.

  • Si pe mine ma fascineaza conacul din Saftica, desi pe net nu e nicio informatie. Cert e ca dateaza din anii 30.

  • Off-topic: Care e conacul cu pricina? Sunt cel putin 2 cladiri asemanatoare pe partea dreapta, din care una e primaria si cealalta e fosta procuratura, acum retrocedata (intamplarea face sa-l cunosc pe proprietar). Nu stiu cum e primaria, dar cea de-a doua se tine destul de bine, dar o mana de vopsea si o tamplarie noua ar face-o locuibila (momentan nu se locuieste in ea, decat in casa ridicata in aceeasi curte).

  • Marina

    Buna ziua! Conacul la care fac referire se afla imediat inainte de baza sportiva Dinamo, pe sensul de mers Bucuresti-Ploiesti; cred ca este din anii 30(dupa cum afirma Volganeagra) deoarece stilul este modernist; cladirea are un turn pe partea dreapta(privind-o din fata)pe mine ma duce cu gandul la un palat toscan(poate sunt eu prea visatoare), terenul pe care se afla este destul de mare iar pe poarta avea pana de curand afis cu “de vanzare”; afisul a disparut acum vreo 2 saptamani la fel si o parte din copacii de-a lungul gardului; nu e exclus sa dispara si cladirea de acea caut informatii despre ea; cred ca ar fi pacat sa dispara nestiuta…….

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>