despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

nu așa 13 / Case căzute 59 – o decepţie… şi o întrebare

scris de Ando

În general, privesc (şi voi privi) cu destulă indulgenţă intervenţiile la casele mai vechi, dar fără valoare istorică sau arhitectonică. Mă gândesc, tot timpul, că cineva le ia în seamă şi bagă bani, alţii capătând astfel de lucru şi că, oricum, oraşul nu poate rămâne la infinit sluţit de aceste clădiri „căzute” din varii motive. Dar aici, pe Maşina de Pâine, unde lucrarea se apropie de final, trebuie să recunosc că nu-mi place ce a ieşit…

comparativ cu clădirea iniţială:

Nu intru în detalii, însă – în mod special – am postat afişul de şantier.

Avem deci: „…consolidare, extindere, recompartimentări interioare, modificări faţade şi transformare mansardă în etaj mansardat…”.

Practic, ajungem la o altă clădire! Şi atunci, ridic o întrebare care mă frământă, în calitate de nespecialist: într-o astfel de situaţie, nu e mai avantajos să demolezi vechea clădire şi să ridici una nouă, aşa cum ţi-o doreşti (respectând, bineînţeles, condiţiile şi restricţiile impuse zonei, dacă acestea există)? De ce trebuie să te cramponezi de rămăşiţele vechii clădiri, ca să rezulte, apoi, un hibrid inestetic? Există vreo reglementare care impune acest lucru? Repet: e vorba de clădiri obişnuite, fără valoare istorică sau arhitectonică, ajunse în stadiu de paragină.

2 comments to nu așa 13 / Case căzute 59 – o decepţie… şi o întrebare

  • Alex

    Arata de parca-i facuta din carton ud.. ori poate in cel mai bun caz, din foaie de napolitana ondulata…de pe vremuri !?

  • Nu e intotdeauna mai avantajos, cateodata e mai rezonabil economic sa faci consolidare si extindere. Doar la noi spune constructorul din start, fara niciun calcul sau studiu alternativ ca e mai ieftin sa demolezi si sa construiesti nou. Dar daca tot pastrezi (iar adaca pastrezi inseamna ca vezi o valoare), atunci de ce sa o mutilezi? Poate pentru ca “atat a putut” proiectantul in cei doi lei cu care s-a multumit sa fie platit ca sa aiba o lucrare pe care o face cu gandirea de o noapte …
    E o poveste de la sfarsitul anilor 1950 cand priarul din Lyon se pusese pe treaba ca Oprescu sa rada si sa faca nou si frumos. Proteste locale, antrepriza se razgandeste dupa ce demolase un front de strada (Rue Merciere). Nu din cauza protestelor ci pentru ca, refacand calculele, au constatat ca era mai rentabil sa reabiliteze casele istorice care existau acolo decat sa le rada si sa faca nou. Dupa niste ani, Lyon a intrat si in lista patrimoniului mondial UNESCO cu ce a supravietuit buldozerului. Adica bine ca primarul ala n-a avut prea mult spor acu’ 60 de ani … http://www.jce-lyon.org/backstage/wp-content/uploads/2014/09/REgisNeyret23072009.pdf

Leave a Reply to Alex Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>