scris de Mini-Economicus
In toata buna credinta, banuiesc cumva, ca multa lume din Bucuresti, a auzit de un OM ce s-a numit Ion Barladeanu si care s-a prapadit recent; cine nu… se poate documenta de pe site-urile dedicate artei.
Ei bine, viata acestui om a fost in esenta, un amalgam ciudat de: munca bruta inrobitoare, bautura „fara numar” si boemie cat cuprinde, nu neaparat in aceasta ordine!
L-am cunoscut indeaproape, am fost chiar amici, as putea spune, pe o lunga durata, cam intre 1979-1995, destui ani in care Dumnezeu sa-l odihneasca, Ne’a Ionica mi-a fost vecin pe Str. Ion Maiorescu, om de serviciu al mai tuturor blocurilor din zona, gunoier, „factotum” si intr-un final angajat al meu, pe vremea incipienta a imobiliarelor „reconditionate”, intre 1990-1995.
In plus, avea pasiunea de a colectiona absolut orice ii cadea in mana, de prin gunoaiele adunate, ori atunci cand, il mai chema lumea sa arunce de prin apartamente „diverse troace”…
Un moldovean de toata isprava, un om de un bun-simt extraordinar, nu l-am auzit o data sa comenteze ceva, indiferent de greutatea muncii si mai mult simbolica plata, in bani ori bautura, pe care i-o ofereau vecinii/administratorii blocurilor de care v-am vorbit.
Acest OM a fost poate printre putinele spirite cu adevarat libere, pe care le-am cunoscut; hatru, un suflet generos, emotionat ca un copil mai tot timpul si plin de o speranta numai de el stiuta, catre o viata mai buna, in ciuda conditiei precare!
Autodidact de felul lui, in pofida celor sapte clase urmate institutional, avea o memorie deosebita, o inteligenta nativa si putea „recita” cu acelasi patos Eminescu si Toparceanu, precum si intreaga colectie „Magazin Istoric”, pe care o citise din scoarta in scoarta, in lungile si tristele lui nopti insingurate… petrecute in mizerul subsol in care vietuia!
Am avut ocazia sa vad in „Editio Princeps” (Sic !), o serie de colaje pe care le confectiona din taieturi de ziare, poze vechi, schite proprii, lipite pe cartoanele recuperate, din cutiile cu care avea de-a face la tot pasul!
Bineinteles ca de aici si pana la „artistul Ion Barladeanu” nu a mai fost decat… un pas gresit!
Cineva „nu spui cine, persoana importanta”, i-a vazut amaratului „productiile” (cine stie in ce obscur context) si profitand de naivitatea emotionala a omului nostru, i le-a luat, probabil pe „doua clondire” de tescovina, i-a bagat in cap ca el este un nou Picasso si a inceput sa profite de pe urma lui..
Plimbat de forma pe la multe „expozitii” (Sic !) in Bucuresti precum si prin capitalele europene (!?)… prezentat in mass-media ca noul geniu al artei naive romanesti, al colajului hiper-modernist(!?), Ionica al nostru (dupa ce s-a mai si fotografiat cu Angelina Jollie), de parca asta ii mai lipsea la saizeci de ani… era tot intolit cu geaca de piele pe care eu i-o dadusem moca!
Pe atat cat s-au umplut altii de bani pe seama lui, pe atat omul n-a prea vazut niciun pitac gaurit(!?) ci doar un set de haine… parca luate de la Obor de la tarabagii..
Desigur ca vechiul adagium „frumusetea sta in ochii privitorului” – referitor la arta – s-a aplicat in cazul lui, ca la Scoala de nevazatori din Vatra Luminoasa!!
Sicofantii, (fut)uristii, figurantii si alte specii subculturale (mai ales din Occident) s-au ingramadit sa vada „confectiile ionico-barladene”, mai ceva ca la Targul Mosilor de alta-data!?
In esenta, asa cum spune si titlul articolului, nu ma pot dezlantui pe aceasta tema, mai ales ca l-am cunoscut si respectat pe „autor”! Imi ingadui insa, iarta-ma Ioane (!) o singura fraza – ceea ce s-a prezentat ca „arta naiva”… este de fapt un mare kkt. rodul nascocirilor bahice ale unui om tulburat emotional si fundamental bun, dar naiv!!
In fine, dupa ce s-a desumflat gogoasa, Ionica s-a reintors la Bucuresti, a schimbat subsolul din Mosilor cu… un subsol ceva mai central si-a cheltuit cei 10 Eur primiti pe bautura, pana cand, n-a mai putut munci cu ziua, singura amintie, pe care a luat-o cu el fiind calatoriile prin lume, cateva poze si titluri din ziare, lipite pe perete!
L-am reintalnit, printr-o pura coincidenta, in zona de bastina Mosilor, acum cativa ani, neschimbat, mi-a cerut bani de bautura… ca el n-are!?
Cred sincer ca, cei ce au profitat de natura lui imbogatindu-se (mai mult sau mai putin) sunt absolut abominabili!
Bine ca nu ti-ai stricat sufletul, Ioane, smerit ai fost, smerit ai murit!
Dumnezeu sa te aiba in paza!
Fabulos, multe mulţumiri! E primul text pe care-l citesc şi care prezintă “necoafată” viaţa acestui om amărât de care, practic, şi-au bătut joc unii… Ridicat, aiurea, în slăvi ca să se umple ei de faimă şi de bani şi, apoi, aruncat, ca o măsea stricată. Viaţa unui om simplu, naiv intrat în malaxorul mass-media dornică, permanent, de senzaţional. De fapt, e vorba şi despre noi, cei care nu reuşim să ne dezlipim de personajele de mucava care ne sunt “servite” permanent! Tristă poveste!
Bravo!