Da, omul e fricos; de-aia, fiindcă e pățit.
„Și-a luat-o” de prea multe ori ca șă mai se-ncreadă-n vreo autoritate publică.
De-aia și crede orice: zvon aruncat pe stradă de cine știe ce administrator de bloc, știre „pe surse” găsită-n dosul Internetului, „share” de pe grup, bîrfă de bețiv, bălmăjeală de poștaș, de șofer, de polițist local – orice.
Crede… fiindcă-i pățit: de-atîtea ori, cînd n-a crezut, fusese adevărat.
Crede… fiindcă știe că „ăștia”-s în stare de orice.
Știm, știm: oamenii-s proști. „Ar trebui să nu fie proști” – așa ne zicem mereu, recunoscînd mai apoi, cu juma’ de gură… „ar trebui să nu fim proști”.
Pentru că nici noi – oricît de deștepți, oricît de siguri pe noi, pe locul nostru, pe dreptul nostru ne-am crede – nu sîntem deasupra fricii.
N-avem cum: ca oameni, ca cetățeni, sîntem întotdeauna mai prejos decît oricine ne conduce.
comentarii