Singurul fel corect de-a privi transportul public e cel a cetățeanului. Căutăm să înțelegem așteptările noastre – nu cele din stație – fără să credem că-i plictisitor să vorbim iar și iar de ele.
Ce ne oprește cu adevărat să folosim transportul bucureștean? Două lucruri îs cele mai importante: sila și neîncrederea.
Da, ni-i silă: de jeg, de gunoaiele, de mizeria nespălată dinăuntru, de ușile care nu se-nchid bine la trolee, de tablele ruginite și peticite ale tramvaielor. Nu ni-i silă de ceilalți oameni care circulă alături de noi, ci doar de cei care-s lăsați să circule fără să plătească și de cei care se aciuesc ca să aibă undeva unde să stea la adăpost.
Și cel mai silă ne e de statul aiurea-n stații, mai ales în afara orelor de vîrf. De faptul că nici în ziua de azi nu putem avea încredere că ultimul autobuz mai pleacă pe traseu sau se duce pe șest la garaj; de faptul că nici în weekend – cînd nu e trafic – nu putem avea încredere în respectarea graficelor de transport.
Ca cetățeni de bună credință așteptăm, deci, să nu mai fie vomă, zoaie de cafea, zemuri de șaorme, cutii de bere, resturi de ambalaje nicăieri în mijloacele de transport; vrem ca aurolacii să fie dați jos; vrem să nu stăm degeaba-n plus prin stații.
Administrarea transportului nostru public e, deci, cumplită. Și noi știm că nu s-a făcut nimic pentru a o îmbunătăți.
Simțim că STB nu e-n stare să gestioneze dispecerizarea transportului. Atunci cînd se fac pauze mari între vehicule nu vedem că face ceva să trimită pe traseu mai repede vreunul, ori să-i comunice altuia să se grăbească; și ne scoate din minți faptul că viteza de circulație e prea mică; dinadins de mică – doar cînd vreun șofer se grăbește să se retragă-l vezi zorind pe șosea.
Tramvaiele și troleele-s nevoite să meargă cu viteza melcului la încrucișări și macazuri fiindcă starea tehnică a rețelelor e jalnică.
Și ne mai supără legăturile neprietenoase, necorelate: transbordările chinuitoare. Ne supără traseele cu prelungiri și ocolișuri inutile pentru noi, pe care STB le practică pentru a scuti șoferii de parcusuri pe străzi chipurile înguste, pentru a evita viraje „greu abordabile” și pentru a le oferi capete de linie unde să se odihnească.
Ne-am săturat de stațiile care-s amplasate aiurea, departe de intersecții și de punctele de interes care ne fac să mergem pe jos zeci și zeci de metri.
Zău dacă-nțelegem cum de autobuzele Serviciului de Transport Voluntari pot face „cap de linie” oriunde și oricum, fără rușine… dar cele din București nu.
Sîntem primii care-nțelegem cît de greu e să conduci prin Capitală și că e nevoie – după o oră petrecută-n traficul înnebunitor – de pauze binemeritate, dar se face că vedem prea multe capete de linii unde, în timp ce noi stăm ca proștii-n stație, vehiculele stau… și stau… și nu pleacă!
… astea-s cererile noastre – ale cetățenilor – și administrația bucureșteană nu ne-a dat de înțeles c-ar vrea să facă ceva și pentru noi.
Listă de articole selecționate despre transportul public – aici
comentarii