Comerț, puzderie, oriunde-n jurul nostru: doar ca să ne regăsim captivi în monopolul retailului.
„Lidl” deschide oriunde găsește o pîrloagă printre case; „Profi” se bate cu „Shop&Go” pentru fitece parter de bloc unde nu-i deja casă de pariuri ori farmacie!
Ni-i tot mai comod să cumpărăm și cu toate astea simțim că ceva-i greșit, că pe undeva nu ieșim în cîștig!
De-aia lumea se suie-n tramvai, să străbată și juma’ de oraș, ca să cumpere medicamentele la prețul corect din „Farmacia Tei”.
De-aia iau oamenii calea Vitanului, ca să facă o afacere umplîndu-și căruciorul de cumpărături din supermarketul „La Cocoș”.
Intrați să vedeți și băbuța cu pensia pitită în portofelul învelit într-o pungă din fundul sacoșei; dar și pe ăl cu bani, pentru care diferența scutită-nsemnează și mai mulți bani.
Fiindcă alternativele comerțului bucureștean sînt, în realitate, aproape inexistente.
Prin vremurile pre-pandemice în care umblam avioanele spre SUA, țin minte că am realizat la un moment dat că orașele de acolo sunt pline doar de magazine de rețea – zic de magazine de haine, “alimentare”, “librării”, farmacii și chiar și restaurante. Ce vedem noi ca fast-food (mac sau kfc) sunt doar cele câteva rețele care s-au extins în toată lumea, fiindcă acolo sunt mult mai multe astfel de stabilimente, întinse doar la nivel național.
Trendul este oricum global, îl văd și aici pe insulă, deși nu s-a ajuns încă la gradul de uniformizare a brandurilor din SUA. Dar mâncare luăm doar de la hypermarket, manuale școlare doar de la magazinul de rețea, de haine nu mai zic!
la noi cam farmaciile au reușit treaba cu rețeaua – zic, eficient.