Unul din cele mai supărătoare adaosuri recente din limba noastră vorbită.
Ți se trîntește tot mai des, atunci cînd mulțumești: „cu drag”… „cu mare drag” – depinzînd, desigur, și de cîtu-s de sincere și mulțumirile tale.
În fine!
Înghițim noi destule, și fără să ne fie drag de ele!
Și poate începem să fim atenți la firescul cu care „Doamne-ajută” s-a încetățenit ca formulă de despărțire; oricine frecventează o droaie de mici magazine și nu se dă-ndărăt să vorbească cu oamenii se poate mira de cît de des obișnuitele „La revedere”, „Numai bine” și „Sănătate” îs însoțite și de „Doamne-ajută”.
“Cu drag” a aparut in Vama Veche in 2016.
deja e mare, deci, merge la școală!
Mă mir că încă nu s-a încetăţenit şi la noi expresia: “Take Care”, atât de folosită de americani în filme!
Mi-a explicat un coleg psiholog amator ca – mai nou – e o problema cu anticul “cu placere”. Nu mai tin minte ce cusuri i-au gasit insa “cu drag” a fost din acea cauza introdus ca formula obligatorie in call centre. De acolo s-a raspindit.
Am observat si eu frecventa lui “Doamne ajuta” – la noi in bloc. Am pus-o pe seama influentei unui vecin popa.
Eu am o problema cu mai vechiul “o zi/seara buna” in loc de “la revedere”. Sau, mai bizara formula de despartire “pofta buna”. De parca toata ziua am fi flaminzit si abia asteptam sa ajungem seara acasa sa completam stratul de osinza.
da, și mie îmi pare că filiera corporatistă e cea de pe care ne-am procopsit de „cu drag”, de fapt chiar îmi aduc aminte de primele mesaje care se-ncheiau așa; cu cît mai unsuros și mai scîrbos managerul, cu atît mai mult drag.
Nu e „poftă bună”. E „să ai poftă”.