scris de Ando
Iniţial, am vrut să spun: o trăsnaie, dar cuvântul e prea blând. De fapt, e o mizerie!
Ca de obicei, încercăm să vedem de unde s-a plecat. Iată cum arăta, în 2011, clădirea, aflată pe strada Ienăchiţă Văcărescu, chiar pe colţul cu Principatele Unite.
Deci, o casă normală, foarte potrivită cu ţesutul urban înconjurător de la poalele Mitropoliei. Ce minţi diabolice au clocit acest hibrid? Practic, avem o „cutie” căţărată pe spinarea vechii clădiri. Parcă şi vechile ornamente, de deasupra ferestrelor, par acum… o butaforie stingheră.
P.S. Dacă tot am ajuns pe aici, am văzut că la numărul 21 de pe Principatele Unite situaţia e neschimbată.
Dacă îi întrebăm pe cei cu ideea aceasta creață care a devenit o „normalitate” în zilele noastre, precis sunt foarte mândri de rezultat. Așa se întâmplă când îi dai prostului mijloace să se exprime. La fel au făcut și cu reconstrucțiile unor cetăți medievale – niște catastrofe!
@Anonymous: Bine punctat! Chiar aş fi curios să ştiu dacă respectivul arhitect şi-a trecut această “realizare” în portofoliul său de prezentare.