Puține-s unitățile de alimentație publică ce servesc „la botul calului” care s-o ducă bine fără vad: fără stație măricică de autobuz, fără liceu prin preajmă, fără cîteva clădiri de birouri.
De fiecare dată cînd văd pe cineva încercînd un asemenea loc – nu doar fără vad, dar și cunoscut că poartă ghinion celorlalte afaceri care s-au deschis acolo înainte – mă-ntreb cît durează pînă cînd își dă seama că n-o să meargă cum credea, cum voia, cum spera.
Ce-nsemnează loc prost diferă. Poate-i undeva între stații; poate-i doar vizavi de partea cu magazine și alte puncte de interes și-i peste mînă traversatul; poate n-au nici livratorii unde să-și lase pe avarii mașina cinci minute; poate – pur și simplu – în cutuma neștiută de străinul cartierului, locul ăla trebuie ocolit.
Puțini, tare puțini își permit doar „să meargă” – chiriile atîrnă, gazele și curentul rup, ingredientele-s tot mai scumpe. Dacă nu merge bine, atunci trebuie să-nchizi înainte să te-nmormînteze datoriile.
Primele semne le știe oricine. Dacă la-nceput era deschis zilnic, după o vreme lunea ori dumineca se pune lacătul; au loc inutile și inexplicabile renovări; și ce să mai zici de atitudine, din ce-n ce mai mohorîtă: pînă și cel mai amabil și prevenitor client se scîrbește și rărește mai apoi vizitele.
Și afacerea nu poate dup-aia decît s-o ia în jos.
comentarii