despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

V V C XLIV

Din cînd în cînd, căscînd gura, dăm peste lucruri uitate al căror rost simplu nu-l mai înțelegem.

Vedem aici rămășițele unui sistem de prindere al firelor de tramvai: în loc să fie legate de stîlpi, iată că fuseseră ancorate de clădiri.

Pesemne c-ați remarcat, în plimbări prin alte orașe mai deștepte, că asta e o practică înțeleaptă mai ales în zonele centrale. Se renunță la stîlpi cît se poate de mult, trotuarele-s mai practicabile, senzația de libertate e mai mare… ce să mai zici de cîștigul estetic?

Însă îndobitocirea administrației noastre publice a făcut să ignorăm cu desăvîrșire dimensiunea estetică a oricărei intervenții și investiții publice.

Nu ne interesează să renunțăm la stîlpi.

Ba chiar… plantăm cît mai mulți! Fiecare entitate-și pune stîlpul ei.

Ăi de la lumină vin cu stîlpii lor, subțiri și debili; ăi de la transportul electric vin cu alții, greoi și butucănoși; ăi cu semafoarele mai plantează și ei alții; dup-aia vine administrația străzilor și mai îndeasă vreo două indicatoare… și pe unde mai e loc, primăria de sector pune ori un catarg cu steag, ori vreo reclamă!!!

Ne căcăm pe imaginea orașului; ne batem joc de mobilitate, de accesibilitate și de siguranța omului.

… de cîte ori s-a-ntîmplat să ne lovim de-un stîlp pus în mijlocul trotuarului… sau să nu vedem la timp un semafor ori un indicator din cauza altui stîlp, care-l blochează vizual?

Trebuie cu orice preț să scăpăm de jumate din stîlpii din oraș: sînt inutili.

lista episoadelor din seria „vestigii ale vremurilor contemporane”

3 comments to V V C XLIV

  • Anonymous

    „Îndobitocirea administrației noastre publice a făcut să ignorăm cu desăvîrșire dimensiunea estetică a oricărei intervenții și investiții publice.” – Excelent spus și de predat în școli! Ar trebui să zacă scris pe frontispiciul tuturor primăriilor. Și adevărat, cu atâția stâlpi zici că ne plimbăm printr-o orezărie.

  • După 1977 nu s-a mai permis agăţarea reţelelor de fir-contact de clădiri. Doar în Braşov au mai supravieţuit câteva prinderi prin Schei până la desfiinţarea troleibuzelor în acea zonă (2006).

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>