La Belgrad!

Ne ținem de vizite prin vecini și facem una pe care ne-am dorit-o mult.

Belgrad!

Ce-o fi avînd, oare, orașul ăsta la care atîția ani am visat, privindu-l, poate, ca pe cel mai occidental loc de lîngă noi?

Are… are și azi Belgradul ceva; ceva între «ce-a fost cîndva» și «ce-ar fi putut să fie»… ceva ce-nțelegem bine de tot.

… hai la drum, deci.

Turist, te lași răsfățat și asta-nsemnează și să-ți permiți mici naivități pe care localnicii ți le tolerează. Sîrbii se dovedesc gazde bune; și cînd nu te-nțeleg chiar îi vezi oftînd că nu pot să te-ajute cum trebuie.

Te descurci: una peste alta, Belgradul e un oraș unde chiar dacă te pierzi, tot ajungi unde trebuie. Te poți încrede-n mersul lucrurilor: și cele mai multe funcționează așa cum trebuie, așa cum te-aștepți.

Te-ncurcă, desigur, chirilicele și droaia de semne  – Ђ, Đ, Dž, Љ, Њ, Ћ, Џ – care-n nici unul din cele două alfabeturi ce se folosesc aicea nu-ți par prietenoase. Da’ eu zic că dup-o săptămînă-ncepe să-ți fie mai ușor și, mai ales, poți să-nțelegi destul de multe din ce se vorbește.

Ce poți face-n Belgrad? Nu prea-i oraș turistic, precum altele; n-are mari atracții, n-are palate, cetăți și locuri emblematice – așa cum sîntem obișnuiți să le socotim.

Are o cetate, sus pe locul unde Sava se varsă-n Dunăre; dar nu-i mai socotită decît zecile pe care le știi deja – ziduri… istorie…

Muzee? Cîteva; mai mult mergi de la unul la altul decît mergi prin ele.

Catedrala Sfîntul Sava? Da, e mare… chiar e mare, chiar nu-ți pare rău că te-abați s-o vezi… dar o vezi, o vezi și gata.

Și totuși!

Reușești să te simți bine; reușești să-ndrăgești orașul – el e viu, vesel, vibrant – reușești să te simți de-al locului ca nicăieri altundeva; și-ți dai seama că turismu-n sine nu-i scopul plecatului de-acasă-n vacanță. Nu, nu te duci la Belgrad ca turist: te duci ca om… în vizită.

… poate de-aia nici n-am făcut cine știe ce poze? Nu că n-ar fi destule de fotografiat; atmosfera, peisajul, confluența marilor ape ce curg aici, sumedenia de străzi în pantă – unele zici că nu se mai termină, și-s întretăiate de nenumărate ori, încît nu te-ar mira să-ți apară-n față un Mustang fugărit de-un Charger, amîndouă cu motoarele urlînd ca-n „Bullitt”.

În vizită – știi prea bine! – te-alegi cu burta plină. Cît de bine se pricep să pună-n valoare carnea tocată, fără să plictisească, fără să repete, și fără să-ți umple masa cu chestii grele. Au micișorii lor – buni, fără îndoială, deși parcă ai noștri-s mai gustoși, mai zemoși – și plecînd de la ei, amestecîndu-i cu un pic de brînză și afumătură, creează ceva minunat. Și-apoi, da, e pleșcavița.

Pleșcavița arată cu un burger, ca o chiftea lătăreață. În ea poți să scapi ceapă… ori și mai multă ceapă; condimente – și s-o faci mai groasă, mai subțire, după cum ți-i pofta. Ei, ce, plăcere! Poți s-o-ncerci peste tot: la colț de stradă, în restaurante mici, de cartier, sau în localuri scumpe: nu te saturi de ea și de felu-n care sîrbii o respectă.

Naiba știe: și noi ne pricepem la carne tocată – ne ies sarmale minunate, ardei umpluți delicioși, facem acasă chiftele și pîrjoale excepționale… dar cînd le punem în meniul restaurantelor, zici că ne batem joc și de ele… și de noi. Bre, mare păcat.

Carnea tocată o găsim și-n plăcinte. Doamne, în sfîrșit am mîncat plăcintă cu carne: dintr-aia cum știam și noi să facem odinioară! Au și-o sumedenie de alte bunătăți la patiserii – ele-s peste tot! – dar cînd s-apuci să le-ncerci pe toate? … și unde să le mai faci loc?

Dulciuri… au ajuns și la cofetăriile lor „torturile Oreo” – ce să faci? – dar găsești și alte delicii. Prăjitura „Reform”: bună de tot; maghiara „Esterházy”: senzațională! Și vînzătorului parcă i se luminează ochii cînd comanzi dintr-astea: însemnează că știi tu ce știi, că-ți meriți dulcele.

Mai poți să faci ceva aici: să bei cafea. Cere-le cafea-cafea, adevărată, tradițională; primești o cafă tare, cu zaț greu, la care nu merită să te grăbești; de-aia nici vezi pe stradă pe nimeni cu paharul de carton umplut la automat, sau zoindu-l prin stația de autobuz.

În rest, magazine, magazinașe; au și „Shop&Go”, dar e colorat cu galben și mov; și-n piață miroase de te-mbată a mere, a mere din livadă; iar narcisele din gălețile de pe trotuar sînt înmiresmate, așa cum le știm din grădină.

Ne-ntoarcem la oraș, la cum e el. Funcționează: unele lucruri îs altfel: ia, de pildă, încălzirea centrală merge peste zi, cînd ți-i frig să stai în casă, dar se mai oprește noaptea, cînd oricum stai învelit. Curtea școlii-i deschisă pentru toată vecinătatea: copiii se joacă, tinerii socializează, babele-și plimbă potăile… dar naiba știe cum de nu vezi să rămînă după toți, seara, vreun gunoi! Nu poți zice că-i cel mai îngrijit oraș – se simte că-i rămas, cumva, în urmă, că-s ani buni de cînd nu s-a mai făcut ceva, că-s multe imobile scorojite și dărăpănate, că-n multe tramvaie, autobuze, microbuze și trolee cursa-i o pitorească aventură – dar nu te scîrbește nimic; nu ca-n Capitala noastră!

Oamenii conduc bine, știind care-i dreptul lor, dar și care-i dreapta. Semafoarele par nesfîrșite – mai ales cînd ești pieton – dar șoferii reușesc să treacă-ntotdeauna de intersecții. Naiba știe cum le iese, dar să lăsăm asta.

Oarecum în afara mersului lucrurilor pe care le știm, aici poți să-ți aprinzi țigara nestingherit înăuntru; cu toate astea n-am văzut nici un local înecat în fum.

Era să uit: Belgradul nu-i scump. Singurul lucru la care te arzi rău de tot e roamingul. N-ai de ales și-ți cumperi cît poți de repede o cartelă sîrbească, fiindcă nu se poate altminterea – dacă nu pentru altceva, măcar pentru orientare tot ai nevoie de toate facilitățile telefonului. V-am zis că nu-i greu să te rătăcești pe-aici: orașul chiar pare mare, te năucesc răspîntiile, străzile care ba se duc în sus, ba se duc în jos, plus piețele largi cărora trebuie să le dai ocol. Din fericire, transportul public – doar metroul lipsește – e de-ncredere, rapid și deloc greu de folosit.

E multă arhitectură rămasă din anii-n care betonul era socotit frumos; se adaugă edificii ce se voiau moderniste, îmbătrînite ghinionist; și ici-colea orașul trage ponoasele plombărilor nouăzeciste. În ziua de azi se construiește mult, încercînd să se dea un aer prea îndrăzneț părții dinspre rîul Sava.

… cele două Belgraduri – ăl vechi și ăl nou – nu-s chiar așa de unul lîngă altul: rîul care le desparte-i lat și podurile-s lungi. Mai încolo e și Dunărea; oftezi la vederea insulelor și-a zăvoaielor nesfîrșite.

Mai aproape ca niciodată e Novi Sad. De nici o lună de zile s-a repornit traficul pe calea ferată, pe o linie pe care unele trenurile zboară de-a dreptul, făcînd cei 70 de kilometri pîn-aici în puțin peste juma’ de ceas.

E păcat, deci, să nu vezi și orașul ăsta! Are un centru drăguț, curat, vesel și – peste Dunăre, că fără trecut poduri nu se poate – și-o cetate parcă mai frumoasă ca cea a Belgradului. Ne-am bucurat de ea și pe-o vreme capricioasă, de aprilie veritabil: ba cu soare, ba cu vînt, ba c-o măzăriche păcătoasă; nu faci mofturi cînd ești în vizită!

Înapoi în capitala Serbiei, ce-ar mai fi de zis, așa, mai pe îndelete?

Mult verde – destule parcuri, locuri largi, plus o droaie de posibilități de recreere de-a lungul malurilor. Cetatea-i, de fapt, și un parc mare, cu locuri de belvedere, muzeu mlitar și grădină zoologică. Zemun – socotit un cartier, odinioară localitate de sine stătătoare – merită văzut. Nikola Tesla are o casă memorială unde-nțelegi multe despre viața și invențiile lui uimitoare. Celebra familie Zepter ține un muzeu de artă-n mijlocul orașului. Nu departe, într-o hală pe lîngă care treci fără s-o bagi în seamă, e o colecție încîntătoare și valoroasă de automobile vechi. Pe străzi găsești destule mașini autohtone Yugo/Zastava, folosite încă cu mîndrie. Gara cea nouă încă nu-i gata și te cam sperie cînd o vezi, da-i altminterea funcțională, modernă și curată.

Cu avionul – cele mai multe zboruri sînt convenabil programate, lăsîndu-ți timp să cîștigi cîte-o juma’ de zi de plimbare – faci un ceas și-un pic; ajuns acolo, orașul-i accesibil cu fel de fel de autobuze, dacă nu te-ncrezi în taxiuri. Ce-i drept, pe noi ne-a transportat gazda noastră – un tip fenomenal; dacă vă bate gîndul să vă duceți în vacanță, căutați-i pe booking apartamentul: „Sensitive Apartment”.

Atît? Atît: a fost bine la Belgrad: ne-a plăcut, ne-a mers la suflet.

toate vacanțele noastre – lista episoadelor