… știți – nimica nu mai e cum era.
Da-i firesc, fiindcă nici noi nu sîntem aceiași.
Și totuși – cum de se-ntîmplă? – parcă ne place să fie și să fim, cumva, la fel.
E vorba de tradiții… de sărbători… de momentele de care avem nevoie ca să mergem, după aia, mai departe.
Așa-i și cu Paștele: ce bine-i cînd ne dăm seama c-a fost bine, c-a fost cum trebuie, că ne-a priit!
Fiecare părticică din zilele astea își are – ne dăm seama pe măsură ce mai trece cîte-un an – locul și rostul ei, chiar cînd ceva din ea ori se schimbă, ori se pierde.
Pregătitul… umblatul… cumpăratul… curățenia… mîncarea… așteptatul… datul pe la biserică… mersul la-nviere… trecutul pe la cimitir: nu obligații, ci – cum s-o zic? – prilejuri.
… fiecare-i liber să le vadă cum îi e mai bine, da’ pîn-la urmă nimeni nu-i în afară de ele.
comentarii