despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Civilizaţie publică LXXXIV – spații comerciale abandonate

Un trist parcurs central care ne scoate-n față prea multe spații comerciale stradale nefolosite, abandonate de ani întregi.

Ce-i mai scîrbos decît aerul de pe axa nord-sud? Între Patria și Inter, găsim o înșiruire sinistră de cocini. Cît de moartă e bucata de pe la Ciclop și Scala! Ce păcat că spațiul de la „Dalles” a ieșit din viața orașului.

   

De la Colțea-n jos, spre Unirii, mai găsim. Și la Sfîntu Gheorghe, dar mai ales după Cocor, unde era cîndva „1001 articole”.

Dînd roată Pieței Unirii, ne îngrozim iar de împrejurimile oribilului Circ al foamei.

Ne-ntoarcem, luînd-o spre Manuc:

Cu adevărat dezolant e segmentul înspre Națiunile Unite!

Cum intri pe Calea Victoriei, de asemenea mare păcat.

Pe Bulevard, fosta patiserie (odinioară „Spicul”) de dinainte de Cișmigiu. Înainte de ea, pe partea cealaltă, o succesiune de mizerii pe frontul de mai jos de Beldiman.

 

Coborîm – la Schitu Măgureanu, un colț dezolant, o celebră urmă a „Cireșicăi” și, spre Splai, un alt colț lăsat de izbeliște!

 

Nu ne oprim; la Kogălniceanu, o bucată din magazinul din stație și – după el – iar rămășițele altei patiserii.

 

În Amzei, spațiul vechiului magazin „Nic” a rămas pustiu.

Și nici măcar nu ne-am băgat prin Centrul Vechi; am rămas doar pe străzile mari, încă moarte din punct de vedere al comerțului. Uite pe Doamnei, spațiile de la fostele „Cei trei ursuleți” și „Titan”.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

5 comments to Civilizaţie publică LXXXIV – spații comerciale abandonate

  • catherine

    N-am să înțeleg niciodată lepădarea asta de micile magazine(prăvălii, buticuri, ce-or fi ele) și îmbrățișarea modei mall-urilor. Poate-s eu de modă veche, deh…

  • hm

    chirie mare, profit prea mic, dever așa și-așa: combinația criminală.

  • NeaCaisa

    Cand ai o “autostrada” care trece prin mijlocul orasului cu masini care circula si cu +100 km/h (pentru ca de ce nu?) la 2-3 metri de trotuar nici nu ma mira ca e moarta zona. Zgomot, poluare, trafic, zona de tranzit, pericol de accidente… Pana nu se modifica structura bulevardului sa se mai reduca traficul cu masina personala zona va arata din ce in ce mai rau si e pacat. E o artera principala a orasului si arata absolut deplorabil.

    Solutii exista dar nu are cine sa le implementeze si nici vointa nu exista pentru ca populatia orasului e majoritar indobitocita deci nici politicienii nu au motivatie in afara de a fura bani prin diverse metode.

  • NeaCaisa

    In comentariul de mai sus ma refer la Bulevardul Magheru.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>