Jurnalul realităţii (XLII) – Noi cu vaca ce-am făcut?

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

• Prin 1992 Direcţia de Transport şi Distribuţie a Energiei Electrice (D.G.T.D.E.E.) din cadrul Regiei Naţionale de Electricitate (RENEL) a primit vizita unei delegaţii numeroase de la compania similară din Ungaria şi de la Laboratorul Veiki (încercare şi certificare echipamente de înaltă şi foarte înaltă tensiune) de lângă Budapesta. Cunoşteam cele două entităţi dinainte de 1989. Aveam cu ambele o excelentă colaborare.

De puţin timp compania ungară de electricitate se lăsase sedusă de cântecul vrăjit – ademenitor al privatizării şoptit de sirenele din Vest şi bătuse palma cu o mare companie germană căreia i-a dat pe mână distribuţia de energie electrică. Cum cântece de sirenă se auzeau şi pe la noi, în naivitatea noastră, eram interesaţi de experienţa lor. Problema figura pe agenda întâlnirii.

Pe durata convorbirilor oficiale n-am aflat mai nimic. Se vedea de la o poştă că subiectul îi stânjeneşte şi că se feresc de el ca de dracu. Probabil fuseseră instruiţi la plecare şi unul dintre ei supraveghea respectarea consemnului.

În ultima zi, după ce au  vizitat Castelul Peleş şi Valea Prahovei, oaspeţi şi gazde deopotrivă s-au retras la Crama Seciu lângă Boldeşti – Scăeni, la 10 – 15 km. de Ploieşti. Degustarea de vinuri scoase din ungherele ascunse ale beciurilor a fost urmată de un chef onorat cu toate cele cuvenite unui astfel de eveniment, inclusiv cu lăutari.

Când vinul a început să dezlege limbile, să-i facă pe meseni mai fraţi şi să-i adune în grupuri mici, unul dintre oaspeţi ne-a tras deoparte pe mine şi pe colegul Constantin Radu. Mai discutaserăm în aceeaşi formaţie. Omul se ocupa, ca şi noi, de chestiuni tehnice. De câteva ori i-au scăpat cuvinte româneşti. Îl suspectam amândoi că înţelege limba română, dar că se abţine să o vorbească şi i-am avertizat pe ceilalţi.

S-a poziţionat astfel încât să vadă dacă se apropie cineva. Direct, fără introducere, ne-a spus dintr-o suflare:

– Privatizarea distribuţiei este o greşeală. Condiţiile transferului de proprietate sunt impuse, nu prea e loc de negociere, foarte repede veţi pierde controlul afacerii, mai devreme sau mai târziu interesele companiei străine vor veni în contradicţie cu interesele statului şi nu veţi putea face nimic.

A precizat că ei au deja probleme. I-am mulţumit, l-am îmbrăţişat, am ciocnit un pahar, apoi am revenit la chef.

În raportul prezentat conducerii la încheierea vizitei am relatat discuţia şi condiţiile în care aceasta a avut loc.

După doi-trei ani Ungaria a naţionalizat prin cumpărare un pachet important din participaţia companiei germane asigurându-şi  astfel o majoritate confortabilă care să-i susţină dreptul de a decide.

• Sfârşit de mai – început de iunie 1998. Prima dintr-un şir mai lung de călătorii cu scop profesional în Finlanda. M-a însoţit o delegaţie de specialişti importanţi: Nicolae Coroiu, director tehnic-F.R.E. Oradea, Cezar Trifan, director tehnic-F.R.E. Iaşi, Mihai Voicu, şef de serviciu – Electrica.

Programul cuprindea şi o vizită la compania locală de electricitare (producere, transport, distribuţie şi furnizare) din Lahti, oraşul sporturilor de iarnă aflat la circa 100 km. nord – est de Helsinki.

În dimineaţa zilei sorocite am fost preluaţi de un inginer care timp de două – trei ore ne-a plimbat prin diverse instalaţii specifice: staţii de transformare şi de conexiuni, posturi de transformare urbane şi rurale, linii electrice aeriene şi subterane, în proporţie de peste 90% exploatate prin telecomandă de la un punct central. Întreaga activitate era astfel organizată şi condusă încât resursele financiare, materiale şi umane să fie folosite cu maximă eficienţă. Multe dintre chestiunile văzute şi discutate atunci le ştiam, de unele chiar ne ocupam, nu erau noutăţi, doar că prietenii finlandezi le aplicau şi rezultatele erau remarcabile.

Vizita la Dispecerul Zonal, aşa îi spuneau ei Dispecerului de Întrepridere, pe mine unul m-a lăsat fără vorbe. Am crezut o clipă că ne aflăm la Dispecerul Naţional al Finlandei. Cei doi operatori de serviciu dispuneau de un sistem complet de teleconducere a instalţiilor. Când am aflat că au şi un radar meteorologic, am vrut să plec acasă. Erau instruiţi să-l folosească, să estimeze evoluţia vremii şi în funcţie de rezultat să dispună măsurile tehnice şi organizatorice pentru evitarea sau pentru limitarea efectelor negative asupra instalaţiilor pe care le conduceau.

După prânz am fost primiţi de diretorul companiei care, atenţie, era proprietatea Municipalităţii. Un tip haios, vorbăreţ, vioi. Când a auzit de unde suntem s-a dus direct la hartă, a localizat imediat România şi ne-a mărturisit că nu ştie nimic despre ţara noastră, dar că a fost impresionat de evenimentele din decembrie 1989.  Discuţiile au decurs de parcă ne cunoşteam de-o viaţă.

La un moment dat Cezar Trifan a vrut să afle cum tratează ei furturile de energie. Omul s-a uitat peste ochelari şi a cerut explicaţii:

– Cum adică furt de energie? Cum să furi energie electrică?

Cu răbdare moldovenească Trifan i-a povestit despre manoperele care le permit unora să consume energie electrică fără să fie înregistrată de cântar, adică de contor.

– Sunt în companie de peste douăzeci de ani. Îmi amintesc un singur caz. Făptaşul era refugiat de undeva din Est. S-a rezolvat pe cale amiabilă. Oricum, n-am rămas păgubiţi!

Tot vorbind de una – de alta am ajuns inevitabil şi la recuperarea creanţelor (facturi neîncasate, consumatori rău-platnici). Trifan era din nou în elementul lui şi l-a potopit cu întrebări:

– Câte facturi? Cât de vechi? Ce sold? Şi alte d-astea.

– Avem câteva cazuri sociale generate de sărăcie sau de dificultăţi temporare.

– După câte zile de întârziere le întrerupeţi furnizarea?

De data asta simpaticul nostru interlocutor a izbucnit revoltat:

– „Cum să omori vaca? Vaca se mulge. O creşti, o ocroteşti, o îngrijeşti şi o mulgi. Dacă o omori ce-ai făcut?” Nu-i întrerupem. Îi mai păsuim, le eşalonăm datoria, le acordăm facilităţi de plată, le schimbăm tariful cu unul mai accesibil. În cele din urmă ne luăm banii iar ei rămân clienţii noştri.

Am notat în agendă povestea cu vaca întocmai cum a fost rostită şi în diverse situaţii mi-o amintesc. Fabulos personajul:

„Cum să omori vaca? Vaca se mulge. O creşti, o ocroteşti, o îngrijeşti şi o mulgi. Dacă o omori ce-ai făcut?”

• La începutul lunii iulie 2022 un comunicat al guvernului francez a făcut turul marilor agenţii de presă:

„Franţa naţionalizează integral Électricité de France, una dintre cele mai mari companii energetice din Europa.”

Statul deţine deja 84% din acţiunile EDF, dar doreşte să preia controlul integral asupra companiei care se confruntă cu criza energiei din Europa şi cu perspectiva unei opriri bruşte a livrărilor de gaze ruseşti. Pentru diferenţa de 16% guvernul este gata să plătească 9,7 miliarde de euro. Oferta este de 12 euro/acţiune  şi conţine o primă de 53% faţă de preţul acţiunilor EDF (7,9 euro/acţiune) la închiderea şedinţei bursiere din ziua anterioară celei în care guvernul şi-a anunţat intenţia de a cumpăra tot pachetul minoritar. Acţiunile au fost suspendate de la tranzacţionare până la finalizarea procesului de preluare.

În primăvară Germania, dependentă de gazul din Rusia, a aprobat o modificare legislativă care-i permite guvernului să naţionalizeze companiile din domeniul energiei.

Există temerea că iniţiativa curajoasă a Franţei s-ar putea transforma într-o tendinţă europeană.

Ai noştri au tratat ştirea cu indiferenţă. Asta nu înseamnă că realitatea poate fi ascunsă sub preş:

Franţa naţionalizează integral Électricité de France, una dintre cele mai mari companii energetice din Europa.

• Într-o declaraţie dată unui post de televiziune domnul Kelemen Hunor, preşedinte al U.D.M.R., viceprim ministru al guvernului, ne explică de ce Ungaria îşi poate proteja cetăţenii prin plafonarea preţurilor la energie şi la combustibili (produse petroliere), iar România nu poate.

„Toată lumea spune cum au făcut ungurii, cum au făcut alţii. Noi am făcut o mare prostie acum foarte mulţi ani şi trebuie să spunem acest lucru. Statul român nu mai controlează aproape nimic din ceea ce înseamnă industria de petrol. Rafinăriile nu sunt în proprietatea statului.

În Ungaria, MOL-ul este proprietar cam 80% din tot ce înseamnă industria petrolului şi statul este acţionar majoritar în MOL. Şi ei au redus marja de profit. De acolo au reuşit să plafoneze pentru o perioadă, nu ştiu cât de lungă. Noi nu avem această posibilitate, din păcate. Acum se demonstrează că greşelile vechi au o umbră lungă , care vine până în 2022.

Atunci am mers pe ideea că totul trebuie să dai la privat. Nu prea ai dat la privat, că OMV-ul cât de mult e privat e o altă discuţie. Statul român a scăpat din mână tot ce înseamnă control pe acest sector şi nu numai. În zona de energie, această perioadă demonstrează că e bine să ai pârghiile de control, dincolo de autoritatea de reglementare, care are nişte posibilităţi, dar destul de limitate.

În acest moment noi nu putem să mergem pe varianta de a umbla la marja de profit, fiindcă nu deţinem noi majoritatea în aceste companii.”

Lucrurile astea, altfel spuse şi tot de un ungur, eu le-am mai auzit. Dacă le ştiam eu, cu siguranţă le ştiau şi cei care aveau puterea de decizie.

Voi, cetăţenii români de etnie maghiară, cei care acum, pe bună dreptate,  ne daţi lecţii, unde eraţi când statul român greşea? Aţi fost mereu în capul trebii, n-aţi lipsit din niciun guvern. Aţi protestat vreo dată atunci când se punea la cale înstrăinarea unor industrii strategice (petrol şi energie electrică)? N-au protestat nici românii, dar ei măcar tac. Tac şi acum, ca lebedele! Pentru autonomie pe criterii etnice ieşiţi numaidecât în stradă. De ce nu apăraţi cu aceeaşi vigoare şi interesele ţării? Mai rămâne să ne daţi lecţii de loialitate faţă de România!

Dincolo de toate un viceprim ministru al guvernului ne pune oglinda în faţă ca să vedem că:

Statul român nu mai controlează aproape nimic din ceea ce înseamnă industria de petrol.

Acum se demonstrează că greşelile vechi au o umbră lungă, care vine până în 2022.

Statul român a scăpat din mână tot ce înseamnă control pe acest sector (petrolier) şi nu numai.

În zona de energie, această perioadă demonstrează că e bine să ai pârghiile de control, dincolo de autoritatea de reglementare.

• Noi românii, noi cu vaca ce-am făcut? Am crescut-o, am îngrijit-o, am ocrotit-o, atât cât puteam noi atunci iar ea ne dădea laptele fără de care nimic nu se mişcă. Ne îndestulam nevoile şi prisosul îl vindeam. Vaca noastră era profitabilă, chiar dacă se putea mai mult. Văcarii, adevăraţi profesionişti, ştiau şi lucrau la asta. Vântul lacom al schimbării i-a găsit în plin efort. Vacii noastre îi trebuia un adăpost mai bun, mai aerisit, mai curat. Puteam să-l facem. Aveam cu cine şi aveam cu ce, dar românii care purtau pe umeri grija ţării au găsit cu cale să dea vaca străinilor, s-o mulgă ei. Nici măcar n-am omorât-o. Am dat-o pur şi simplu pe nimic. Luaţi-o voi că sunteţi cam palizi! Băieţii s-au pus pe muls, mulg fără milă, pentru că în afaceri nu există sentimente şi acum ne vând laptele cu bani mulţi, la preţuri dictate doar de interesele lor. Geaba dăm din colţ în colţ uitându-ne lung după vaca noastră. S-a dus! Conduşi de nişte „fute vânt”, nu îndrăznim să ne gândim că am putea să ne luăm vaca înapoi. Noi suntem europeni, adică ne-am trezit europeni!

Străinii ne umilesc, ai noştri ne umilesc şi ei, iar noi acceptăm umilinţa. Şi plătim! Până când?

Post Scriptum

Luni, 25 iulie 2022, Partidul Social Democrat şi-a făcut publică decizia de a cere reluarea discuţiilor în coaliţia de guvernare pe tema reglementării  preţurilor la energie electrică şi gaze pe o perioadă limitată.

„PSD susţine că se impune reluarea, la nivelul coaliţiei de guvernare, a discuţiilor privind aplicarea reglementării preţurilor la energie şi gaze în România, pe o perioadă limitată. PSD revine cu această soluţie, prezentată încă de la începutul anului, deoarece realitatea economico-socială o impune. Piaţa este profund distorsionată şi nu oferă variante financiar-suportabile pentru economie, ceea ce înseamnă costuri suplimentare transferate în preţurile produselor pentru populaţie. Specialiştii PSD urmăresc cu atenţie evoluţiile din Europa, unde tot mai multe voci importante din economie susţin că, după 30 de ani de liberalizare, în actualul context critic, securitatea energetică nu poate fi lăsată la mâna pieţelor.

De aceea credem că este momentul ca partenerii de coaliţie să constate că liberalizarea pieţei energetice, operaţiune derulată în timpul guvernării de dreapta 2020-2021, a fost un eşec de proporţii care le-a adus românilor doar scumpiri în serie. PSD consideră că reglementarea pieţei energetice reprezintă un instrument de importanţă decisivă în efortul statului de a stopa avalanşa scumpirilor. Este o soluţie care poate oferi mai mult spaţiu Guvernului să se asigure că, la iarnă, oamenii şi economia vor avea şi îşi vor permite să plătească căldura, electricitatea şi carburanţii.”

După ce constată că „tot mai multe voci importante din economie (economia Europei) susţin că, după 30 de ani de liberalizare, în actualul context critic, securitatea energetică nu poate fi lăsată la mâna pieţelor”, alunecosul PSD lansează o nouă operaţiune de imagine. Soluţia invocată este, în esenţă, corectă. Ar fi avut eficienţă maximă dacă preceda liberalizarea pieţelor (gaze şi energie electrică). Admiţând că se va aplica acum, efectele ei pentru populaţie vor fi nesemnificative. Răul a fost făcut. În schimb oferă „mai mult spaţiu Guvernului” care a ajuns la fundul sacului.

Eu zic aşa:

Hai să vedem cine îndrăzneşte! Mi-e teamă că se înfoaie coana Europa şi voinicii se scapă în izmene. Asta e treabă de bărbaţi români cu tot inventarul la ei, nu de fătălăi cu aere globaliste. Să aşteptăm deci!

Până atunci, rămâne cum am stabilit: VOM PLĂTI!