Poate fi loc pentru toți, asta e lecția citadină.
Așa-i și-n parcul Izvor. Copii mici, copii mari; adolescenți; tineri; oameni în toată firea; și – mai ales – în toate formele de prezentare urbane: pe jos, pe role, pe trotinete, pe biciclete. Cu căței, cu dulăi, cu mingi de fotbal, cu saltele de yoga, cu chitări, cu boxe, cu păturici: lume de tot soiul!
Loc pentru toți, așa cum am zis.
Iar organizarea periodică a cîte unei paranghelii nu strică nimica.
De altfel, s-a văzut: ani la rînd s-au ținut concerte, serbări și festivaluri iar parcul a trecut nepăsător peste ele.
Să fim cinstiți, singurul lucru care a distrus cu adevărat ceva aici a fost taman… circul; acel circ care aparține de primărie și de pe urmă căruia – vara trecută – ne-am ales cu alei nenorocite!
În fine: cine se plimbă în perioada asta prin Izvor și vede iarba uscată și prăpădită se poate gîndi că-i din vina vreunui festival desfășurat peste vară… dar nu-i așa.
E pentru că niciodată administrația centrală bucureșteană nu a fost în stare să ude și să îngrijească cum se cuvine peluzele: atîta tot.
Ca să știm: doar de asta se strică parcul!
Cu parcul Izvor îmi măsor eu gradul de îmbătrânire, ca să zic așa. Îl știu de când era mic, o întindere aproape pustie, cu alei trasate neverosimil printre peluze de iarbă pe care tremurau stingheri câțiva puieți de copaci. Practic,vedeai dintr-o parte în alta. Și iată, trec 30 și ceva de ani și avem ditamai crângul acolo.