Nu dați briciul maimuței.
Cînd e vorba de făcut economii, „gospodarul” ce să facă? – taie de la veceu: apa caldă, hîrtia igienică – cam astea-s și azi soluțiile-minune.
Să se facă economii în orașul ăsta? Desigur, fiindcă e de unde; da-n nici un caz de la oameni.
Primăriile noastre aruncă bani-gîrlă pe cele mai nefolositoare lucruri: pe astea n-o să le „taie” nicicînd.
Cel mai simplu și grăitor exemplu? Iată-l în poză!
Nu e nevoie de tăblița asta cu „Sectorul”. Știm că ne găsim în sectorul ăsta; dacă nu știm, înseamnă că nu ne interesează. Oricum: nu-i nevoie s-o vedem din cinci în cinci metri. Și… nu-i nevoie s-o prindem cu patru șuruburi.
Sînt mulți – foarte mulți bani – în București. Și prea mulți aiurea.
comentarii