iar la Suceava

… iar pe-aici, plaiuri depărtate, dragi, frumoase – cît de frumoase!

Și ce mai toamnă, cu tot ce-nseamnă ea: raze năucitoare, păduri minunate, dealuri ascunse-n ceață moinească, biserici, iar biserici, și sute de saci – zic bine sute! – cu bureți și ghebe.

Moldova, toată, în sărbătoare, fiindcă ne-am nimerit în preajma Sfintei și nu toată lumea lua calea Iașiului.

De Suceava, ce să zici? Grozav ce ne-a mai făcut-o; știa ea c-am venit mai mult ca s-o folosim de punct de plimbări prin împrejurimi așa că-n dimineața plecării acasă… ne-a servit un Soare atît de minunat doar așa, ca să ne bată obrazu’ de turiști nerecunoscători!

Rădăuțiul – cuminte, la locul lui – bucuros că n-am uitat nici acum să-oprim măcar pentru cîteva plăcinte.

Marginea – așteptîndu-ne și acum cu atîtea lucruri ieșite din mîna omului care pot împodobi orice casă.

Mănăstirile, cum le știm și cum avem nevoie de ele.

Putna… cu istoria, cu Ștefan, în colțul ei de lume.

Voronețul, încă albastru – dar cu un gard uriaș în juru-i, de zici că l-au făcut de teama tătarilor. E și cea mai „comercială” dintre toate: străbați o alee lungă plină cu fel de fel de jucărioare, atracții, suveniruri, dar care nu păcătuiește prin stridență pînă să ajungi la mănăstire.

Humorul – atît de dulce, de blajin. Un pic mai ascuns de iureșul șoselelor, dar ce bine-i șade așa!

Și Moldovița – aruncată undeva-ntre dealuri – la care te-ai întoarce imediat ce-i ieși pe poartă. Tihnă, colțuri înflorite; doar șina de tren părăsită ce șerpuia pîn-aici ba de-a dreapta, ba de-a stînga șoselei te-ntristează.

Drumul într-acolo? Greu, îl știți prea bine; doar ce mai scutiți Bacăul pe autostradă. Și adevăru-i că atît Suceava, cît și Rădăuțiul se simt mai ușurate de ceva vreme, după ce și-au construit șosele ocolitoare.

Pandemia și scumpirea vieții se văd, nu se poate altfel. S-au închis restaurante, s-au schimbat obiceiuri de-ale turiștilor, tot mai atenți la risipirea banilor.

Bucovina-n bucate nu-i lesne de găsit. Suceava n-are patiserii tradiționale la-ndemînă și mai degrabă dai peste vreun restaurant care experimentează formidabil rețete noi, decît să frigă pastrame!

Bogăție, totuși, în multe locuri. Vicovul de Sus propășește; celebra fabrică „Marelbo” – cum să nu te-oprești la ea? – s-a mărit; lîngă vechile ateliere s-au ridicat clădiri noi, elegante, ce-ar sta fără rușine-n oricare centru urban. Peste tot, sumedenie de mici cafenele „drive-thru”, unde cei pe fugă trag să mai schimbe vorbe.

Și… da, trebuie s-o spun iar: ghebe, bureți – zeci de mașini pe marginea pădurilor, cu oameni veniți să-și umple sacii pentru iarnă. În fiecare parcare unde oprești, dă năvală o liotă de puradei să-ți vîndă măcar o pungă plină!

Da: ne-am oprit și noi, sigur c-am luat; cum să nu luăm măcar cîteva din cele mai nobile și gustoase ciuperci din lume – hribii? Și-am fugit să-i aruncăm iute-n tigaie, cu oleac’ de usturoi și cu niște pîine caldă.