despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

s-a putut

Iată că avem şi Bibliotecă Naţională. Cică e urîtă, că are nu-ş ce reclamă la Samsung pe ea (ei, şi?). Acuma, frumoasă n-avea cum să fie; e doar adaptarea unei clădiri ceauşiste oribile. Arată cam ca un acvariu cu apă dintr-aia murdară, ce-i drept; dar înăuntru o să fie nişte comori…

… cu greu s-a deschis pentru oameni şi staţia de tramvai de pe pasajul Basarab. Mde, ştiu că e o treabă electorală, că trebuia deschisă de juma’ de an cel puţin, dar mă bucur – că e un lucru făcut pentru oameni.

Staţia e liniştită, de-abia se aud maşinile care gonesc cu suta pe lîngă ea; şi pare răcoroasă – dar cam trage în ea.

… de ani încoace avem un soi de blazare cînd e să privim inaugurările. Mie mi se trage de pe vremea cînd Ceauşescu venea cu fanfara la Canale şi alte idioţenii; altora li se trage de la nesfîrşitul şir de panglici electorale tăiate de după Ceauşescu. Dar pe undeva mă bucur cînd văd lucruri care se construiesc, care apar.

Înseamnă că mai e ceva de capul nostru – că se vrea, se poate, se face.

10 comments to s-a putut

  • Imi pare rau sa constat ca ai o viziune oarecum naiva asupra Bibliotecii noi.
    1. Pe o cladire publica nu au ce cauta reclame private. Vreau reclama Coca-Cola pe Guvern si reclama McDonald’s pe Palatul Cotroceni. Ah, si o reclama la Trinitas TV pe Parlament!
    2. Cum nu avea cum sa fie frumoasa? De ce? Doar fiindca a fost o cacealma de “concurs”, fara viziune si doar pe interese? Hai sa fim seriosi, chiar tu ai zis: “se vrea, se poate, se face”. Dar nu a fost sa fie.
    3. Comorile din ea vor ramane un mister pentru majoritatea romanilor. Era o oportunitate ca la inaugurare, in loc sa stropeasca Patriarhul cu apa si sa se agite pe-acolo, sa se fi lansat o campanie atractiva, cu target populatia tanara, campanie gandita de niste specialisti in marketing. Eventual din afara.

    My two cents.

  • Freesys

    In epoca digitala a Ereader-elor mi se pare foarte absurd sa investesti atatia bani intr-o biblioteca, asta in timp ce marile edituri ale lumii isi anunta rand pe rand axarea exclusiva pe cartile digitale. Nu cred ca media vizitatorilor va fi mai mare de 100 de vizitatori zilnici.

  • florin

    Cu B.N. sunt de acord,chiar daca e o struto-camila arhitectonica.Cartea pe hartie nu trebuie sa dispara,pt.ca pe langa lectura ea mai reprezinta de multe ori si o lucrare de arta.Promovarea acestei institutii trebuie facuta in special de scoala si mai apoi de alte institutii.Cand se va desfiinta marea biblioteca a Congresului SUA,atunci mai discutam…Cat despre statia si pasajul pe care este facuta,imi mentin parerea:Pasajul Basarab este total inutil si ar fi fost multe alte solutii pt.rezolvarea traficului in zona respectiva.

  • hm

    Ei bine, Raiden, las’ să fiu naiv!
    1 – Tot nu înţeleg ce are rău reclama aia. Biblioteca nu e nici Parlament, nici Guvern – las’ să-şi pună pe ea ce vrea.
    2 – Din rahat, să faci bici şi să-l faci să pocnească… e mult. N-am văzut nici o construcţie ceauşistă reconvertită care să-mi placă. Trist e că nici la nivel de proiect n-am văzut ceva care să spargă tiparele. Cu dinamită era mai elegant.
    3 – aici n-am ce să zic, decît că cine o să vrea neapărat, o să meargă. Că nu o să poată merge seara, că în weekend mai mult ca sigur o să fie închis, asta e rău.

  • deci acum putem putem tăia panglica din nou…în amândouă cazurile…eu sunt extrem de dezamăgit de arhitectura celor două construcții…statul ar trebui să urmărească crearea de arhitectură contemporană, să fie exemplu, dar mi-e teamă că nu e cazul deocamdată

  • Fondul de carte veche al Romaniei era depozit in conditii mai mult decat precare … pana la a discuta de estetica bine ca au un depozit sigur in care de cateva luni bune functioneaza laboratorul de restaurare iar cartile nu mai sunt depozitate prin grajduri de CAP.
    Daca in schimbul reclamei cu Samsung, biblioteca a primit scannere si alte scule … eu sunt de acord … decat o fatada din sticla si nimic digital mai bine banner si o biblioteca digitala accesibila … oricum de la bugetul de stat realist vorbind nu prea vad sa mai vina bani in curand.

  • Andrei

    Buuun, noroc cu Google ca le-am gasit site-ul. BIBNAT.RO –> extrem de sugestiv.
    Apoi, sa vedem daca decidem sa ajungem acolo, avem unde parca? Nicio mentiune pe site.
    Dar, ni se poate face permis de lectura gratuit. Numai daca venim noi cu poza de tip pasaport, ca e greu sa ne luam noi un webcam de <50 RON.

    Ni se ofera si niste facilitati: 10 posturi internet in Sala Cataloagelor – Sediul Central-parter + 1 post Internet în Cabinetul Bibliologic Dan Simonescu – Sediul Central, etaj III. Presupun ca ar fi costat prea mult un nenorocit de router sa dea wireless intregii cladiri + montatul unor prize din loc in loc.

    Credeti ca e digitalizat ceva? Nein, canci, nada. Ni se ofera niste servicii contra-cost: copiere, scanare, fotografiere, inscriptionare CD/DVD, permis filmare. Iar link-ul de @Bibnat digitalizata e mort in papusoi, nu functioneste. Off, cati ani oare or mai trece pana cand tot continutul arhivelor lor o sa fie pus pe net de ei? As fi in stare sa platesc abonament lunar ca sa am dreptul sa stau in fotoliul de acasa si sa citesc cartile lor urcate pe un site.

    Noroc ca partile negative sunt compensate de programul supra-extins: Luni-vineri de la 9.00 la 16.45. Sambata si Duminica inchis.

    Bloody idiots!!!!!!

  • hm

    Parcare e chiar una mare… nu ştiu dacă e gratis.

  • nnm

    Hmm … “frumoasă n-avea cum să fie” … aici esti un pic indulgent. Poate ca nu se putea umbla prea mult la volume, dar in rest sunt convins ca s-ar fi putut face mai mult, chiar si cu un buget redus. Dar pentru asta e nevoie de Arhitecti. O specie care nu se mai gaseste cam de mult in Romania…

  • hm

    păi la ei mă şi gîndeam cînd am zis-o.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>