despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Case căzute 592 – Piaţa C. A. Rosetti 5 (fostul hotel Banat)

scris de Ando

La aproape un secol de la construirea sa, o tristă nebuloasă însoţeşte, de câţiva ani, această clădire masivă, aflată la doi paşi de Kilometrul Zero al Capitalei.

Clădirea a fost scoasă în martie 2021, la vânzare, prin executare silită. Deşi din documentaţia executorului reiese că „In anul 2016 a fost emisă o autorizație de construire pentru reconsolidare și reamenajare capitală, a clădirii, fiind apoi emisă a doua în 2018 și apoi o prelungire a termenului de execuție, până în luna oct 2020″, cel puţin eu, unul, nu am văzut acele semne de activitate, specifice şantierelor de acest gen, deşi trec des pe aici.

Concluzia mea este că procedura de atunci a eşuat pentru că fotografiile, foarte recent făcute, ne arată un alt anunţ de vânzare atârnat pe una din lateralele clădirii. Cert e că până îşi găseşte un proprietar fostul hotel Banat, stă, nefolosit, cu lacătul pe uşă.

mai multe despre Case căzute

6 comments to Case căzute 592 – Piaţa C. A. Rosetti 5 (fostul hotel Banat)

  • Alex Ghiocel

    @Ando
    Cu durere si intristare pot sa spun , ca un fin cunoscator, ca locul cu pricina n-a fost mare scofala nici in trecut..
    1. Camere mici cu forme ciudate, bai cu faianta lipsa, inpracticabile, paturi stramte,etc.
    2. In fata cum intrai putin in dreapta era Receptia,in fapt o placa de lemn cu un gras lehamisit, care avea o singura mare calitate;te lasa sa te strecori pentru scurt-timp cu aleasa-portmoneului in camera…
    3.Langa Receptie era Barul, constituit in fapt din patru masute de gradinita si scaunele de pitici, unde puteai savura cele mai gretoase “alcoale” existente pe Planeta…probabil in compensatie cu accesul cu ora la camera…
    4. Fetele disponibile erau chiar frumusele, aflate la bar, in repaos de pe la Inter si Bulevard dupa ce le fugarise bine Militia Socialista – asa ca noi eleviii de la LMV si GC eram numai buni de refacerea moralului,ca de bani…
    5. Din cate am bantuit Hotelul era in permanenta gol ziua, poate,poate noaptea sa fi fost ceva activitate…
    6. Nu mai retin daca avea lift, dar daca avea…sigur nu mergea..da’nici nu urca 🙂
    Per global, nicio pierdere, poate se da vreo lege si il face vreunul chiar stabiliment cinstit !!

  • Alex

    @Ando
    Completare – sunt eu fiul pierdut al Bucurestiilor – Alex, doar ca m-am botezat…ca sa nu ma intrebe cineva cum ma chema inainte :):):)

  • Alex

    @hm
    Bine zis :):):)

  • Incredibil, am găsit review-uri de la dărăpănătura asta lăsate în 2015… când s-o fi închis?
    Se vede şi sigla Visa pusă pe uşă, dovadă că acceptau şi plata cu cardul.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>