scris de Mini-Economicus
Am „capitalizat” cele două categorii în discuție, nu pentru că îmi plac primii, școala fiindu-mi un calvar de neuitat, ci pentru a arata, atât cât pot, în ce hal a degenerat relația respectivă…
Din ciclul „povești de clacă”, îmi istorisea taica-meu născut în 1922 că nu avea curaj să treacă pe același trotuar cu profesorul, nicidecum să se suie în același vagon de tramvai!
În plus, dacă vreun elev avea ceva de discutat, extra-curicular, atunci venea obligatoriu cu un pas în spate în stânga, înapoia profului!!
Despre Profesori numai de bine, gradul 1 didactic, în 1938, cca 11.000 Lei, cf. Enciclopediei României: nu vă închipuiți că „era o cârcă de bani”… o sarma cu aromă de Gica Petrescu costa cca. 15 Lei…
Exista însă un respect asumat; nu intrai în cârciumă daca vedeai profu’!
Atât mai mult cu cât erai obligatoriu în uniformă și cu matricolă….
Sar peste perioada comunistă… și ajungem azi… unde futem de-a dreptul cadrele didactice!!
O fi bine, o fi rău !?
Exceptional articol, felicitari ! Sa nu uitam insa ca profesorii nu erau platiti chiar de mizerie; multi dintre ei, dupa un stagiu la un liceu bun, ajungeau in mediul universitar…si sunt destule exemple – devenind adevarati formatori de caractere si fondatori de “scoli” in domeniul lor ! DEsigur ca si disciplina elevilor era cu totul alta…Un ex. hazliu astazi..neplacut atunci: elevii nu aveau voie sa frecventeze Teatrul de Revista “C.Tanase”..?! Uniforma era obligatorie si in afara scolii…iar elevul daca mergea cu tramvaiul spre scoala si “proful”se urca la clasa a-I-a..elevul nostru, doar la a-II-a, nu prea avea chef sa dea ochii cu el ?! In aceiasi masura, daca proful mergea pe strada, elevul statea doar cu un pas in urma..in semn de respect ! Ma rog, sunt multe – mi-au fost povestite si mie de bunica n.1884 si tata n.1922…RIP ! Vorbim de liceele bune la acea vreme, gen M.Viteazu, Matei Basarab,etc. De remarcat totusi ca dintre “elevii saraci” s-au ridicat multe talente devenite ulterior oameni de stiinta, de care tara avea nevoie – exista si un “sistem” de burse si sponsorizari private, dar si de stat !
Din păcate nu este singurul pas spre derizoriu făcut de poporul român.
Astăzi, nu mai avem profesori care să formeze profesori. Ca să formezi un om (un tânăr), trebuie să „transformi” mediul din jurul său. Școala, facultatea respectivă trebuie să cultive o atmosferă în care să se dezvolte educația, cinstea, demnitatea, încurajarea talentelor și a efortului. Astfel se formează și caracterul. Tot mediul din jurul nostru este însă viciat și suntem luați la vale de curentul mondial. Profesiunea de cadru didactic este o meserie mai ales de vocație. Nu orice naufragiat ar trebui să ajungă în fața unei clase. La Universitate spre exemplu, ar trebui să se predea cele mai noi și valoroase cunoștințe, de către cei mai competenți profesori. Un profesor nu trebuie să predea doar cunoștințe, ci și „pofte”. „Pofta” pentru o anumită materie sau lecție. Adică să știe cum să trezească amorțirea din studenții săi și cum să-și transmită cunoștințele. Cunoștințele se fixează prin fapte. În mediul școlii și în afara ei. În zilele noastre, vorbim vorbe ca să pară că facem fapte.
Da, eu sunt pentru uniforma școlară. Dar și pentru o îmbrăcăminte cât mai decentă pentru un cadru didactic, el fiind de fapt o carte de vizită a instituției unde lucrează și un ambasador al educației.
Respectul? Vine natural, dacă profesorul respectiv îl merită, printr-o experiență dovedită.
Cumva asta îmi aduce aminte de scena aia din Cișmigiu & Comp, în care Griguță este admis în mod excepțional în cancelaria liceului Lazăr, dat fiind că ieșise câștigător la un concurs de literatură pe țară. “Se uitau așa, ca la o câine pipernicit care scăpase un om de la înec”…
@All
Cred, in plus, ca elevii si studentii ar trebui sa aiba niste modele in societate…