despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Civilizaţie publică LXXXV – benzinării (I)

pregătit de Ando, C. D. Mocanu, Cristian Malide și HM

… banal subiect! Ce-am putea zice despre benzinăriile bucureștene? Cum arătau, pe unde erau, cîte din cele vechi mai sînt și azi?

Cu un pic de migală, poate găsim cîteva răspunsuri; și acolo unde nu reușim, măcar încercăm să punem întrebările cum trebuie.

Istoria răspîndirii lor e legată, desigur, de activitatea societății „Distribuția”, despre care nu greșim cînd spunem că aproape avea monopolul desfacerii produselor petroliere către populație. Spre sfîrșitul perioadei interbelice, societatea – fără a-și schimba nici o clipă titulatura – intră în conștiința publică mai degrabă sub numele de succes „OSIN”, care ne-a dat multă bătaie de cap: de la ce venea? Deslușirea a venit cînd am aflat mai multe despre inginerul Constantin Osiceanu; denumirea „OSIN” sub care se comercializau celebrele uleiuri pentru automobile, dar și alte produse legendare, precum „Petrosin”… lui i-o datorăm.

În fine; după Naționalizare, lucrurile se schimbă și odată cu ele și numele; intră apoi în conștiința publicului noua denumire „PECO” (de la Petrol-Comerț); o folosim și astăzi cînd ne gîndim la orice benzinărie. Ciudat și un pic dezamăgitor e că numele „OSIN” nu pare să fi străbătut vremurile, ieșind relativ iute din conștiința oamenilor. Asta e: „PECO” a prins.

Să ne întrebăm acum și cum arătau vechile benzinării din Capitală. Fără să greșim, credem că nu erau vreun monument arhitectural. Imaginea benzinăriei din Piața Victoriei e mai degrabă o excepție; arăta dichisit pentru a nu spurca vizual noua clădire a Președinției.

 

Restul stațiilor de alimentare însemnau, de cele mai multe ori, o pompă-două la marginea trotuarului și o chițimie pentru angajatul care deservea. Imagini interbelice emblematice nu-s; putem zice că… dacă ar fi fost ceva de fotografiat, s-ar fi fotografiat, nu?

Zicem asta fiindcă, de pildă, celebra benzinărie ploieșteană a fost documentată nu o dată: avea și de ce!

De asemenea, cîteva din stațiile „Distribuției” din zona apropiată Bucureștiului prezintă valoroase elemente arhitecturale; sînt – alături de cea din Piața Victoriei – opera arhitectului Grigore M. Hirsch:

  

O staţiune identică cu cea de la Sinaia a funcţionat la intrarea în Tâncăbeşti dinspre Bucureşti, pe stânga, la baza rampei, vizavi de staţia de radio, înainte de a traversa coada lacului Snagov.

E drept că în pagina aceasta publicitară pare a fi și o benzinărie cu copertină, încadrată de coloanele care ascundeau accesul la toaletele subterane (dacă-i dai copertina jos, rămîne un chioșc). E de-aici, din București? Poate; nu știm dacă modelul cu coloane a fost întîlnit și-n restul țării.

Aproape de adevăr – dac-am vrea să ne facem o idee despre benzinăria interbelică bucureșteană tipică – am zice c-ar fi schița următoare.

E bine cunoscută simbioza benzinăriilor interbelice cu toaletele publice subterane cu coloane… care arătau cu siguranță mai bine decît stațiile de alimentare. Una fără cealaltă? Nu știu ce să zic!

Ce-o fi fost mai întîi? Cum s-a ajuns aici? A fost o decizie edilitară care a condiționat construirea lor de cea a toaletelor? Pînă la urmă, dacă tot săpai să montezi rezervoarele de combustibil era mai lesnicios să faci, cu același drum, și amenajarea toaletelor subterane.

Nu știm cînd anume – precis – au fost construite benzinăriile astea cu toalete; fără să greșim prea tare, să zicem că în anii ’30. Nu știm nici cîte anume; dar ceva ne face să credem că nu mai mult de o duzină.

Pesemne că toaletele erau ale Uzinelor Comunale.

N-avem cum să-ncheiem partea… teoretică fără a ne lămuri cum se construia o stațiune de alimentare.

Și-acum… să purcedem la drum, luînd urma benzinăriilor! Iată resursele la îndemînă – adresele benzinăriilor „OSIN” din perioada anilor 1930-40. Remarcăm și menționarea pompelor aflate și în marile garaje ale Capitalei.

Nu prea știm, însă, despre cele care aparțineau altor companii. De pildă, Societatea Creditul Minier opera o rețea mai redusă, cunoscută sub numele „CREMIN”; iată și două dovezi fotografice ale stațiilor – la Aviatorilor și pe bulevard, peste drum de Scala; absolut banale – doar firma de ele…

O mărturie interesantă despre zona celei de-a doua e următoarea: pare că se văd și două coloane decorative?

Mai puține în București, benzinăriile ce țineau de societatea petrolieră „UNIREA”; cea mai cunoscută dar și cea mai mare dintre ele este cea de la Băneasa, de după podul C. F. R. – de pe deal! E, de altfel, cam singura benzinărie interbelică care și are o aparență monumentală!

Cu siguranță trebuie să fi fost și alte benzinării particulare, mai mici – dar nu multe.

Numărul benzinăriilor părea mai mare înainte de începerea Războiului – dar, dacă ne gîndim mai bine, acesta venise cu raționalizări, rechiziții, lipsuri și destule greutăți; pesemne că și distribuirea produselor petroliere fusese afectată. Eforturile societății „Distribuția” se îndreptau, după cum știm, spre comercializarea petrolului destinat consumului casnic. Stațiile care desfăceau petrol lampant (adică „gaz”), motorină tip M pentru încălzit, petrosin, neofalină – binecunoscutele găzării – sînt și mai puțin documentate decît benzinăriile; desigur că ne propunem să ne ocupăm și de îndreptarea acestei nedreptăți.

Putem să stabilim fără îndoială și care sînt cele mai vechi șase benzinării în funcțiune astăzi:

  • la Podul Băneasa
  • la Podul Cotroceni
  • pe Kogălniceanu colț cu Vasile Pârvan
  • pe Splai, la Pompieri, între Elie Radu și Saligny
  • pe Dorobanți colț cu Tudor Ștefan
  • pe Tunari colț cu Eminescu.

Dintre toate mai găsim (vizibile dar degradate) coloanele toaletelor publice subterane doar pe Splai și Tunari.

 

Benzinăria de la „Drept” are și acum toaleta subterană, dar e dezafectată; dacă erau și coloane, înseamnă că s-au pierdut de mult. Cea de la Cotroceni poate chiar n-a avut. Cea de pe Dorobanți… nu știm; dar știm că peste drum – în marele părculeț – erau toalete publice „pe pămînt”.

Cea de la Băneasa, care oricum nu ținuse de societatea „Distribuția” a fost, desigur, modernizată succesiv.

Să remarcăm și faptul că – cel puțin la toalete – sînt două modele. Diferențele nu-s mari… dar sînt. Parcă primele sînt mai frumoase, nu? Oricum, erau ani în care ne reușeau bine – peste tot prin oraș – adaosurile arhitectonice mărunte.

 

Lăsăm acum toaletele subterane, încercînd doar să ne dăm seama dacă s-au construit și fără benzinării. Ne putem gîndi la cea de la Piața Galați (Gemeni), dar zău dacă mai știm dacă avea sau nu coloane, și la cea din scuarul bulevardului Republicii (Carol) de dinaintea intersecției cu Traian.

Va urma!

Resurse: Benzinării desființate în București •  Norihiro Haruta • Cartierul EvreiescCartierul UranusPetroblogPeter Hautzinger • Robert Janak •  Reclamele industriei automobilului în presa din perioada interbelicăVlad CapotescuReclame vechi românești •  Bucureștiul de altădată

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici

17 comments to Civilizaţie publică LXXXV – benzinării (I)

  • dragos b

    Ciocoilor! Eu la începutul-mijlocul anilor 70 mergeam cu bunicul meu la găzăria de la intersecția dintre strada Puțul cu tei și strada G. Bacovia.

    • C.D. Mocanu

      Şi ciocoii mergeau la găzărie, chiar pe jos. Mulţi ani, în copilărie, am fost responsabil de problemă şi eram obligat să colind toate cele trei găzării din mahalaua mea. Mai am şi acum o sticlă cu gaz!

      • dragos b

        Când am zis/scris de ciocoi am glumit, desigur. După aia mergeam tot cu bunicul meu la Pâine, asta era la intersecția Puțul cu tei cu Ștefan Dumitrescu, cu unt îi simt și acum gustul. De mirosul din magazinul de pâine nici nu mai zic…

  • Ando

    Când stăteam pe Cazărmii, mergeam la găzăria de pe strada Artei. Era, de fapt, o străduță paralelă cu Poenaru Bordea, cea din spatele blocului turn Gioconda. Aveam un bidon de tablă asemănător cu ăsta:

    https://images.app.goo.gl/Bju7esMY436knVKRA

  • Anonymous

    Foarte interesante toate informațiile, mulțumim pentru explorare, documentare și prezentare! Cei care gândeau pe atunci, nu o luau prea ușor. Un minuscul exemplu: în Vitan, pisania de la biserica Târcă precizează de cine a fost ridicată construcția dar și faptul că după ce s-a construit a fost și „înfrumusețată”. Acest lucru mi-a atras atenția. Lucrurile se și „înfrumusețau” pe vremuri. Firește, în alt grad în cazul benzinăriilor și al toaletelor, dar becul era întotdeauna aprins în mintea celor care le proiectau. Pentru cine căsca puțin ochii, era și un barometru care prezenta nivelul de civilizație al unui popor. Astăzi, ideea de „mai repede, mai simplu, mai ușor”, se pare că ne-a cotropit și uniformizat.

  • Cristian M. Ioan

    FELICITARI!
    Super, nu stiam de OSIN si de Distributia.
    Cateva din benzinarii nu le cunosteam, dar oricum IMAGINI nu aveam de la niciuna.

    Pe cand si despre GAZARII< ca veni vorba??

    Da, noi nepotii de chiaburi si ciocoi, mergeam pe jos la gazarie
    – nu era foarte departe
    – nu exista legatura ITB directa
    – nu ne-ar fi primit in autobuz sau tramvai cu bidonul cilindric de gaz de 10 l, exact ca in poza lui Ando, sau cu rezervorul mult mai mere pe care il caram pe carucior …

    Ar fi fost frumos sa afla si cand AU DISPARUT (s-au inchis, unele au disparut complet) multe din benzinariile prezentate …

    • hm

      mulțumim! mai avem două părți. Găzăriile vor fi tratate separat, însă mai e de lucru la ele.

    • N-are legatura cu gazariile, ci cu buteliile de aragaz, dar citind asta:

      > nu ne-ar fi primit in autobuz sau tramvai cu bidonul cilindric de gaz de 10 l, exact ca in poza lui Ando,

      mi-am adus aminte cum prin 2003-2004 trebuia sa schimb butelia de la aragaz. Stateam exact vizavi de Gara de Nord, intr-o garsoniera, nu aveam bucatarie, ci chicineta, deci nu aveam gaze. Nu stiu cum si de ce m-am decis eu sa merg pana undeva pe Uverturii ca sa schimb butelia, nu mai tin minte exact cum am ajuns la concluzia asta dar era simplu caci ma lasa 178-ul direct (care pe vremea aia avea statie chiar langa Gara, pe Golescu).

      La dus a fost simplu, dar la intors nu am gandit-o bine si am patit exact ce spuneti si dvs., m-a luat soferul de RATB instant la doi-pazeste cand m-a vazut ca vreau sa urc cu ea. Asa ca la a doua incercare am “palmat-o” un pic, pe ea, pe butelie, am ascuns-o intre mine si un alt calator la intrarea in autobuz. Ma mir cum nu mi-a spus nici un alt calator, pe aproape tot traseul lui 178, ca sa nu mai stau cu butelia in autobuz. Ale tineretii pacate 🙂

      Acum ca am scris comentariul acesta tin minte ca de obicei schimbam butelia undeva pe Grivitei cu Buzesti, dar poate mi-aduc aminte gresit.

      Oricum, ar fi interesant si de facut o mica ancheta apropo de cand au disparut centrele de butelii din oras (sau poate inca mai sunt?).

  • Ion

    O imagine color cu benzinaria CREMIN din centru.

  • Cristian M. Ioan

    @Ando,
    Multumesc, nu stiam!
    Este o dezvoltare recenta, nu exista pe vremea mea.
    Nu exista nici prin 2000 si ceva cand am mai trecut pe la Hala, apreciem faptul ca s-a restabilit linia 133, desi nu o mai utilizez acum.
    Deja disparuse Farmacia de pe colt, iar OP 20 nu mai functiona.
    Dar ceasul triplu de linga statie mai exista.

    Vad ca este un depozit PARTICULAR, aces serviciu nu mai este asigurat de lanturile de benzinarii??

    Intrebarea lui Mihai ramine valida:

    Mai exact, daca stai la casa si ai butelie, poti face comanda telefonica (sau pe Net) sa vina camioneta si sa ti-o schimbe??

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>