Nefolositoare, ca-n fiecare an, discuția despre care-s mai buni, despre care-s ăia „adevărați”.
Fiindcă, în timp ce pierdem timpul cu prostia asta, mucenicii nu mai sînt mucenici. Cei copți din aluat de cozonac s-au întîlnit la mijlocul drumului cu cei fierți în oală: aia s-a-ntîmplat.
Fiecare cofetărie, patiserie și brutărie se simte datoare să însiropeze mucenicii, de parcă ar produce covrigi polonezi. Cam asta a și ajuns, de fapt, tradiționalul desert de primăvară: ceva între croasant și covrig muiat, cu nucă pe deasupra – dar fără miere, că e scumpă!
Mai trist e că și oamenii de bună credință care încă-i mai coc acasă, în cuptor, au început să-i înece în sirop, fiindcă – na belea! – „așa se poartă peste tot acuma”.
Din păcate despre asta e vorba: despre pierderea unei tradiții și înlocuirea ei cu o prostie. Asta e discuția pe care trebuie s-o avem despre mucenici.
Cocos, silvuple! Țării cât mai mult cocos!
Pardon! De cocos am început să mai scăpăm.
Mie cei fierti mi se par printre cele mai scarboase mancaruri posibile. Apropierea datei asteia era motiv de groaza cand eram mic si “trebuia” sa mananc si toata familia o dadea inainte cu ce buni sunt. In schimb cand am descoperit celalalt tip a fost o intoarcere la 180°, ca mi se pareau excelenti, asta fiind in vremea cand chiar erau deosebiti, nu facuti asa cum bine spui ca se intampla acum. Dar chiar si asa raman un produs care-mi place, cel putin dupa ce le adaug niste miere. Si mai bine insiropati decat sa mai fie uscat aluatul ala din care-s facuti acum, dar aia care mai sunt la niste preturi care sa poti justifica sa le platesti pt. astfel de mofturi in vremurile astea nu prea mai sunt nici macar insiropati…
Păi, da, punem sirop ca să mascăm uscăciunea cînd aluatul e mediocru. Am văzut și zece lei mucenicul, în rest cinci, șase, opt lei.