Mai acum vreun an lăsam să ne scape un oftat cînd auzisem că magazinul „La Prăvălescu” s-a închis. Între timp s-a vădit doar că afacerea din zona Amzei s-a mutat o sută de metri mai încoa’ și se desfășoară sub un alt nume într-un spațiu mult mai mic. Regăsim, firește, cam și toate produsele pentru care fostul magazin fusese atît de frecventat, inclusiv gogoșile (cinci lei bucata).
Cu ocazia asta, să vedem și numele cel nou: „Porcii comozi”.
Poate-o fi ceva care poate fi deslușit și-n cheie ironică; cu toate astea… cu toate astea, zău așa, mai degrabă coboară spre mocirlă nivelul denumirilor spațiilor comerciale de azi.
Zău așa, parcă-ncepe să-mi fie dor de anii ’90, cu „impex”-urile lor naive.
Multumesc sincer pentru recomandare, chiar ma gandeam ca nu stiam unde sa mai gasesc niste gogosi demne de numele asta. Cele mai bune la mancasem la Pravalia Idicel de pe Floreasca, dar care din pacate s-a inchis odata cu pandemia, asa ca mai ramasese doar Nicolai-ul de pe Dorobanti de care stiam ca fac gogosi ok.
Si cand spun de gogosi ma gandesc la cele care nu sunt preparate intr-o baie de ulei, parte din fițoșenie, parte ca usor, usor se aduna anii si incerc sa evit atentatele asupra arterelor si altor chestii circulatorii 🙂
păi, mă bucur.