despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

s-ar putea s-o scoatem la capăt

Cred că ne căcăm prea tare pe noi. Ba ne mîndrim că sîntem români, ba ne e ruşine; cînd ar trebui – pur şi simpu – să ne vedem de treaba noastră şi să ne batem capul cu prostii mai încolo.

Cred că ar fi cazul să terminăm cu tîmpenia aia străveche pe care o auzim una-două: “‘ţara arde şi baba se piaptănă”. Ţara o să ardă tot timpul. Mereu va fi ceva rău, mereu va fi ceva prost; aşa că am putea să acceptăm asta – şi să ne pieptănăm mai des.

Mereu va fi cineva care să ne-o tragă: un ministru, un deputat, un primar. Şi ce? O să ne scuturăm de praf şi o s-o luăm de la capăt.

Şi Bucureştiul, credeţi-mă, e locul cel mai bun ca s-o iei de la capăt. Cîţi dintre noi nu şi-au schimbat vieţile în oraşul ăsta şi datorită oraşului ăsta? Unde – dacă nu aici – sînt oportunităţile de orice fel, şi bune, şi rele?

Mă uitam la Centrul Vechi; e cel mai bun exemplu. Cine se gîndea acum zece ani că locul ăsta va deveni un magnet turistic şi social? Locul ăsta, doar cu puţin ajutor public, a urcat, s-a transformat în ceva. Acuma, s-ar putea să nu ne placă, să nu ne convină ce a devenit Centrul Vechi – dar ce dacă? Ghinion! Faptul e consumat!

Oraşul ăsta e mai puternic decît acceptăm. Oraşul ăsta nu ştie prea multe; ştie că vrea să se distreze, să consume, să strălucească – păi atunci, s-o facă!

Nu e nimic greşit în distracţie!

Nu-i mai bine să te duci seara la plimbare decît să te uiţi la politică la televizor şi să mănînci cartofi prăjiţi şi să înjuri stăpînirea?

Nu-i nimic greşit în consum!

Nu-i mai bine să ieşi seara în oraş, să bei suc şi să caşti gura decît să stai ca dobitocul în parcarea din spatele blocului şi să spargi seminţe?

Nu-i nimic greşit în strălucire!

Centrul Vechi, aşa fals şi spoit cum e, e bun! Şi e un exemplu bun de lucru care – lăsat şi ajutat puţin să crească – creşte!

8 comments to s-ar putea s-o scoatem la capăt

  • Bai, nu pot sa inteleg ce-ai de te-ai apucat sa scrii astfel de postari ignorante. Nu mi-o lua in nume de rau.
    Cum sa zici ca e bun asa cum e? Oricum, exista multe alte localuri decente in oras, in zone mult mai frunoase si mai linistite decat aceasta.

  • hm

    Fii serios!
    E bun, cum dracu să nu să nu fie bun?
    E mai puţină ţigănie ca acum 30 de ani, ca acum 20 de ani, ca acum 10 ani!

    Pînă acum cîţiva ani se dădea toată lumea cu curu-n sus că nu ave un loc unde să se ducă; acuma are.

    Oraşul ăsta se schimbă, cu noi sau fără noi! Că nu-ţi place – să fii sănătos!

    Ce, mie-mi convine că există – de pildă – Casa Poporului? Nu-mi!

  • Acum vin cu “rautacismele” 🙂
    Pai nu cumva pana acum 10 ani centrul era la categoria “bube, mucegaiuri si noroi” si nu cumva colcaia si inca mai colcaie de sobolani?
    Nu cumva traficul e foarte nasol la fostul pod de la inceputul Caii Rahovei, pe bulevard in capatul strazii Gabroveni si ar trebui fluidizat? Eu as vedea o artera in continuarea Bd. Libertatii, cu un rond mare cu strada suspendata care sa mearga sa largeasca la 4 benzi strada Lipscani, sa iasa cu un pasaj hobanat la Sf. Gheorghe si apoi la largeasca si sa darame maghernitele alea de pe Mosilor (care stim ca erau inainte la fel de centru istoric precum asta de acum) si asa sa poti merge mai lesnicios de la Mall Liberty pana la Kauffland de la Obor?
    Zic si eu ca primarele nost’ cred ca e tare receptiv la modernizari d’astea …

  • hm

    foarte serios, eu as fi vrut o subtraversare a tramvaiului,a intregului Centru vechi. de la Sfantu Gheorghe la Izvor… undeva unde sa se lege de tramvaiul nostru suspendat care ar cobori dinspre Dr. Taberei.

  • Subtraversarea aia de care vorbesti ar fi atit de buna ca aproape mi-a aprins un bec deasupra capului… Din pacate, e imposibil fizic de realizat, pentru ca intersecteaza tunelul metroului si n-au cum s-o treaca nici peste el, nici pe sub el.
    In rest si eu am fost extrem de placut impresionat de centrul vechi recent. E o mare, maare, diferenta fata de acum 3-4 ani. Nu e gata, asta e clar, dar schimbarea in bine s-a produs destul ca sa fie observata. Mai putini tigani, mai prezenta politia, mai reparate casele.
    Nu-mi place viermuiala care e acolo seara, dar am senzatia ca suntem aproape de un puct critic, dupa care si asta are sa se mai destinda.

  • @HM: Inteleg ca si tu admiti ca, desi in urma cu niste ani se putea utiliza mai “convingator”, argumentul ala clasic cu “sobolanii care colcaie” ar fi doar unul meschin si gresit, asa cum cred ca e folosit si in alte parti ale orasului.

  • Freesys

    Centrul istoric are un target clar si din pacate ala nu e turismul cu pitiponceala si cocalarimea orasului. Sa fim seriosi HM tu acum cativa ani iti duceai oaspetii pe Radu Beller ?
    PS. De marele eveniment de seara trecuta nimic?

  • hm

    adrian, admit!
    Şi şobolanii ăia s-au cam mutat din Centrul Vechi. Au unde să “colcăie”:
    Colcăie pe aproape tot bulevardul Regina Maria (mă apucasem într-o dimineaţă să număr casele părăsite dintre Unirea şi Rondul Coşbuc – m-am speriat!)
    Colcăie pe Kogălniceanu – putred şi bulevardul ăsta, săracu.

    Freesys, nici eu nici măcar oaspeţii mei n-am fi avut bani de Beller 😉 Dar acuma aş putea să duc un străin in Centrul Vechi. Treaba e că străinul, în curînd, îmi va cere – el mie – să-l duc acolo! Că va vrea neapărat să-l vadă!

    De evenimentul de aseară – ce să zic? Zic că a făcut faţă toată lumea. Şi particularii, şi administraţia. Am fost prin centru cîteva ore şi mi-a plăcut. Cînd o să înţelegem că străinii – cînd pleacă undeva – vor să se simtă pur şi simplu bine, să ia lucrurile mai uşor decît ne-am teme, o să terminăm şi cu complexele.

    Valentin, am văzut proiecte faine şi chiar îndrăzneţe în urbanism, arhitectură, instituţii sociale (n-am zis că mi-au şi plăcut). În transportul public încă n-am văzut nimic vizionar.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>